Prezentatorul “Telejurnalului” de la TVR 1 a făcut parte din delegaţia jurnaliştilor invitaţi de guvernul chinez pentru a participa la ultimul congres al Partidului Comunist Chinez, a povestit el pentru “TVmania” din 10 decembrie.
Mihai Constantin a participat la congresul Partidului Comunist Chinez, unde s-a decis preşedintele statului asiatic pentru următorii 10 ani.
În cele 10 zile petrecute în ţara asiatică, Mihai Constantin a vizitat, însă, şi cât mai multe obiective turistice.
„Am privit panorama Shanghaiului de la etajul 100, am mers cu peste 300 de kilometri la oră în trenul de mare viteză, dar am văzut şi sere de căpşune şi dovlecei în zone rurale.
Am călcat pe Marele Zid, am atins cu mâna cea mai mare cascadă din Asia (Huangguoshu, n.r.), am cunoscut etnia Miao, păstrată cu tradiţii intacte de peste o mie de ani, dar am văzut şi reconstituirea fidelă a primului Congres PCC, cu Mao în mijlocul atenţiei”, a povestit el în “TVmania”.