Mihai Călin este destul de discret când vine vorba de viața personală, dar se știe că are o relație de 20 de ani cu soția lui, Silvia. Totuși, ca în orice cuplu, mai există și certuri. Actorul din „Adela” și „Lasă-mă, îmi place! Camera 609” a făcut declarații despre relația lor și a spus și cum trec peste certurile care mai apar între ei.
Mihai Călin, despre relația cu soția lui
Mihai Călin și soția lui, Silvia, sunt împreună de 20 ani. Actorul, în vârstă de 55 de ani, și soția lui au împreună un fiu, pe Matei. Într-un interviu acordat pentru emisiunea Exclusiv VIP, de la Prima TV, el a vorbit despre relația cu Silvia. Cei doi au învățat să găsească un echilibru între viața personală și cea profesională.
„Suntem oameni, suntem ființe complexe. Avem nevoie și de partea profesională să ne realizăm visele și să ne afirmăm. Dar, în același timp, cel puțin majoritatea dintre noi, nu sunt făcuți să trăiască singuri.
Sunt și din ăștia, dar eu nu fac parte dintre ei. În familie, soția mea și copilul îmi dau foarte mult echilibru. Și există și foarte multă provocare”, a mărturisit Mihai Călin, potrivit fanatik.ro.
Ca în orice cuplu, între Mihai Călin și soția lui mai apar și mici certuri. Actorul a spus că apar multe provocări, mai ales de la faptul că nu mereu se înțeleg reciproc.
„Nu există că familia e liniștită, totul e calm. E ca și în profesie, sunt multe provocări. E ca-n relațiile dintre oameni. Provocările sunt în felul următor: Nu e ceva super stabil și calm și liniar, ca un râu liniștit la șes. Totul pornește de la faptul că nu în fiecare moment îl înțelegi pe celălalt”, a spus Mihai Călin.
„Soția mea e coregrafă, deci e artistă. Nu sunt probleme pe tema asta. De altfel, noi în fiecare seară stăm de vorbă despre ce s-a întâmplat în timpul zilei și despre tot felul de lucruri.
Soția mea îmi este de toate: iubită, amantă, toate. Este ca și mine, suntem pe picior de egalitate total. Cred că asta e secretul, să fie toate la un loc”, a mai declarat actorul.