După ce prin platoul emisiunii au trecut invitaţi precum Nadia, Ilie Năstase, Hagi, Andreea Berecleanu şi Andrei Zaharescu, Gabriel Cotabiţă sau Alexandru Arşinel, Dan Negru continuă seria emisunilor memorabile cu o serie de ediţii speciale, de colecţie, ale căror protagonişti vor fi nume grele din muzică, teatru sau televiziune.
„La Ciao Darwin, Mama Natură a fost prima asistentă celebră de televiziune, la Ziua Judecăţii am arătat pentru prima dată la televizor casele vedetelor din România.
Mereu am încercat să dăm tonul unei mode, să creăm trenduri, nu să le urmăm. De data asta, prin ediţiile de colectie <> încercam să atragem atenţia şi asupra celebritătilor, a vedetelor care au ceva de spus, nu doar asupra celor care au doar de arătat. Sperăm ca acesta să fie noul trend. Să arătăm minţi sănătoase”, spune Dan Negru.
Cel care va răspunde primul în 2011 provocării de a se pune cu blondele va fi Mihai Bendeac, liderul trupei de actori de la „În puii mei!”.
Acesta va sta miercuri seara faţă în faţă cu 50 de blonde, unele aflate pentru prima dată la acest concurs, altele cu state vechi la „Te pui cu blondele?”.
În acest sezon special, Dan Negru a reunit cele mai frumoase şi mai deştepte concurente care au participat de-a lungul timpului în emisiune, dar a şi căutat noi fete potrivite să infirme stereotipia conform căreia inteligenţa şi cultura generală au legătură cu nuanţa părului.
Ediţiile acestui sezon vor fi găzduite de un decor pe măsură: elegant, cu elemente noi, cromatică puternică şi accente glamour.