Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Mihai Bendeac lucrează la noul sezon „În puii mei” (Antena 1)

de Redactia Tvmania

În această primăvară, Mihai Bendeac revine în grila Antenei 1 cu un nou sezon al emisiunii „În puii mei”, sub sloganul „Te uiţi o seară, râzi o săptămână!”.

De câteva zile, Mihai Bendeac, alături de colegii săi de la „În puii mei” a început filmările pentru cel mai nou sezon al emisiunii şi, ca de fiecare dată, actorul îşi dedică tot timpul acestora. Când nu filmează, scrie tot pentru emisiune şi nici măcar astăzi, de ziua sa de naştere, acesta nu face excepţie. Astfel că astăzi, deşi nu are programată nicio filmare, Mihai şi-a dedicat ziua scrierii scheciurilor „În puii mei”. Şi aşa cum şi-a obişnuit deja toţi prietenii, Mihai Bendeac păstrează tradiţia şi în acest an şi îşi închide telefonul mobil de ziua lui, rezervându-şi tot timpul doar pentru el.

“În puii mei” este unul dintre showurile de comedie de top din România, poziţie confirmată pe parcursul sezoanelor de difuzare. Momente haioase, personaje care mai de care mai interesante, inspirate din actualitatea românească sunt doar câteva din ingredientele unei emisiuni care le oferă telespectatorilor oportunitatea de a uita de grijile cotidiene şi de a intra într-o lume unde distracţia este continuă.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te