Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Mihai Bendeac iese din platoul ”iUmor” din cauza unei concurente: ”Nu puteam să mă uit la ea!”

de Redactia Tvmania

Mihai Bendeac va avea bătăi de cap încă din prima ediție a celui de-al cincilea sezon ”iUmor”! Emisiunea de umor revine duminica aceasta, 25 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1.

În prima ediție ”iUmor” din cel de-al cincilea sezon, duminică, de la 20.00, pe Antena 1, juratul Mihai Bendeac va avea bătăi de cap din cauza unei concurente venite de la Londra. Cum tânăra era o prezență extrem de agreabilă, actorul s-a gândit că, din nou, unii ar putea crede că votul său ar putea fi influențat de acest factor. Ca urmare, juratul ”iUmor” a părăsit sala râzând: ”Eu o să votez și o să plec repede!”. ”Doamne, ce urâtă era… Nu puteam să mă uit la ea!”, a glumit apoi Mihai Bendeac cu Șerban Copoț.     

Anul acesta, fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Cei trei câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea) și Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea).  

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te