În cel de-al zecelea sezon iUmor, miercuri, de la 20.30, la Antena 1, ediția specială de roast se anunță legendară, iar invitații nu pot fi decât cu totul neașteptați.
În cel de-al zecelea sezon iUmor, miercuri, de la 20.30, la Antena 1, ediția specială de roast se anunță legendară, iar invitații nu pot fi decât cu totul neașteptați.
Mihaela Tatu, Damian Drăghici, Petre Roman, Marian Drăgulescu, Viorel Cataramă, Cuza, Andreea Raicu, Anna Lesko, Petrișor Obae, Ecaterina Andronescu și Cătălin Crișan și-au făcut temele temeinic și îi vor lua la țintă pe jurații iUmor miercuri, 4 mai, de la 20.30, la Antena 1.
Încântați de ocazia de a face glume pe seama Deliei, a lui Cheloo și a lui Mihai Bendeac, invitații mărturisesc însă că nu sunt chiar în zona lor de confort, unii nefiind obișnuiți să lanseze răutăți cu ușurință.
”Mai tot timpul am umorul la mine, dar mi-e mai greu cu roast-ul, nu știu dacă voi fi destul de acidă, nu sunt obișnuită cu răutățile. Covor roșu, iUmor, mă voi întâlni cu cele trei vedete, totul e în premieră pentru mine! Sigur, există posibilitatea să nu mai știe despre cine e vorba în propoziție, au trecut niște ani!”, a mărturisit Mihaela Tatu.
La fel de emoționată a acceptat invitația și Andreea Raicu, spre surpriza apropiaților săi. ”E așa ciudat după mai bine de un an să te îmbraci frumos, să mergi la un eveniment, pe un covor roșu! Nimeni nu se aștepta cred să mă vadă aici, cei cărora le-am spus au fost mirați tocmai pentru că eu nu pot să spun niciodată o răutate”, a spus Andreea.
Dependentă de emoții puternice, Anna Lesko a găsit stimulul perfect înainte de a urca pe scenă. ”Mă simt în apele mele aici, mereu am emoții, dar sunt constructive. Uneori, când nu am, creez momentul acela pentru mine. De exemplu, acum mă gândesc la Mihai!”, a spus cântăreața.
Cine va scoate de pe mânecă cele mai multe răutăți și, mai ales, cum le vor primi Delia, Mihai Bendeac și Cheloo, cei de acasă pot afla miercuri, de la 20.30, la Antena 1, în ediția specială de roast din cel de-al zecelea sezon iUmor.