Noul sezon al show-ului „Românii au talent”, de pe Pro TV, se va bucura de prezența la masa juriului a Mihaelei Rădulescu.
Noul sezon al show-ului „Românii au talent”, de pe Pro TV, se va bucura de prezența la masa juriului a Mihaelei Rădulescu.
„Românii au talent” îi are în juriu pe Andra, Andi Moisescu, Bebe Cotimanis și Mihaela Rădulescu.
“Am decis, în sfârșit, să mă întorc la TV. Am ales PRO-ul cu inima larg deschisă, nu numai pentru propunerea inedită de a face parte din juriul emisiunii cu cea mai mare audiență din România, „Românii au talent”, dar și pentru oamenii cu care voi face echipă. Am simțit o energie fantastică și am dat peste niște profesioniști cu care am avut chimia aia la care visează orice om care lucrează în echipă. Gândim la fel, simțim la fel (ca în melodia aia care-mi place mie:)) și vrem să facem performanță, de dragul publicului, dar și cu poftă aprigă de a descoperi românii cu adevarat talentați, care merită să ajungă în atenția tuturor. Abia aștept să începem munca, iar de la începutul anului viitor ne veți vedea… în acțiune! :)”, a declarat Mihaela Rădulescu.
Ediția a cincea “Romanii au talent” invită participanţii să-şi demonstreze talentul în cadrul caravanei prezente în mai multe oraşe din România, începând din luna octombrie. Printre primele oraşe care urmează să fie vizitate sunt Galaţi, Braşov, Cluj, Craiova, Chişinău şi Iaşi.