Vedeta de 43 de ani, stabilită de ceva timp la Monte Carlo, va face naveta în România pentru filmările de la un show estival pus la cale de Antena 1, potrivit unor surse citate de tabloidul „Click”.
Vedeta de 43 de ani, stabilită de ceva timp la Monte Carlo, va face naveta în România pentru filmările de la un show estival pus la cale de Antena 1, potrivit unor surse citate de tabloidul „Click”.
Conform zvonurilor, ea ar putea face parte din echipa de juraţi a emisiunii care se va filma peste o lună la Bacău, iar colegi de pupitru îi vor fi, printre alţii, Rona Hartner şi Daniel Buzdugan. De asemenea, Pepe ar urma să fie prezentatorul show-ului.
Onorariu consistent
Filmările vor avea loc la Bazinul Olimpic din Bacău, scrie Click, iar la emisiune vor participa 32 de vedete, împărţite în patru echipe, care vor fi supuse la diferite probe.
Conform sursei amintite, emisiunea va avea trei ediţii, iar participanţii vor prime între 500 şi 1.000 de euro pe ediţie. Mihaela ar urma să aibă un onorariu de 10.000 de euro, mai mare chiar şi decât al prezentatorului Pepe, care ar primi 8.000 de euro.
Ultimul proiect de televiziune al divei a fost “Alegerile Mihaelei”, difuzat cu un an în urmă de Realitatea TV.