Vești bune în familia cântărețului Michael Buble (42 de ani) și a soției sale, Luisana Lopilato. Cei doi așteaptă al treilea copil, Luisana (30 de ani) fiind însărcinată în două luni și jumătate.
Vești bune în familia cântărețului Michael Buble (42 de ani) și a soției sale, Luisana Lopilato. Cei doi așteaptă al treilea copil, Luisana (30 de ani) fiind însărcinată în două luni și jumătate.
Vestea a fost confirmată de reprezentantul artistului pentru publicația People. Cei doi sunt căsătoriți din 2011 și mai au doi copii pe Noah (4 ani) și Elias (2 ani).
Vestea vine după ce, timp de 18 luni, cei doi au luptat alături de micuțul lor, Noah, care a fost diagnosticat cu cancer la ficat. În luna decembrie a anului trecut, Michael anunțat că boala e în regresie și că Noah se simte foarte bine.
Luisana a vorbit în vara anului trecut despre momentele grele prin care a trecut cu micuțul său Noah: „Am făcut toate testele necesare și ni s-a spus care este problema. Aceste lucruri, când se întâmplă, îți arată că nu este important în viață ceea ce credeai de fapt – ci este vorba despre credință și despre a fi puternic. Au fost nopți în care nu am dormit și m-am rugat la Dumnezeu pentru că este un proces extraordinar de lung – dar mulțumesc lui Dumnezeu că ceea ce a fost mai rău a trecut!”, a spus aceasta în cadrul unui interviu.
Michael Buble a luat o pauză de la cariera sa muzicală și, potrivit surselor citate de The Mirror, nu va mai cânta până când fiul său nu se face bine. Singurul concert la care va fi prezent artistul va fi susținut în vara acestui an, la Londra.