Săptămâna aceasta este una specială pentru Metropola TV: postul TV împlinește 4 ani, iar telespectatorii se vor bucura de o ediție specială a emisiunii „De 4 ani cu inima deschisă”.
de Redactia Tvmania,
Săptămâna aceasta este una specială pentru Metropola TV: postul TV împlinește 4 ani, iar telespectatorii se vor bucura de o ediție specială a emisiunii „De 4 ani cu inima deschisă”.
Pe 15 august, de Sfânta Maria, Metropola TV împlinește 4 ani. 4 ani în care emisiunile educative, știrile corect și echidistant produse, dar și divertismentul de bună calitate sunt parte din programul preferat de români atunci când aleg să se relaxeze, informeze și să se distreze în fața televizorului.
Cu ocazia acestui eveniment atât de important, echipa Metropola TV a pregătit o ediție aniversară „De 4 ani cu inima deschisă”, care va fi transmisă începând cu ora 20.00. Emisiunea va fi, potrivit postului TV, plină de emoție pură, iar artiștii invitați promit să aducă pe micile ecrane povești de viață inspiraționale, dar și momente de divertisment în premieră.
Amfitrionii acestui program în care vom descoperi ce pasiuni are Robert Turcescu, de exemplu, care va cânta la chitară alături de cântărețul de muzică folk, Walter Ghicolescu, sunt Cornelia Rednic alături de Adina Roșca și Cătălin Doinaș.
„Cu inima deschisă, urez „La mulți ani” televiziunii Metropola TV. Sunt fericită că fac și eu parte dintre cei care muncesc acolo, dintre cei care sunt fericiți acolo și îi invit pe toți cei care iubesc binele, frumosul, curățenia sufletească să fie alături de noi. Mă bucur tare că televiziunea Metropola TV crește, a crescut în 4 ani cât alții în 10, ceea ce este minunat. „La mulți ani!”, Metropola TV”, transmite Cornelia Rednic.
Pe 15 august, de la ora 20.00 telespectatorii sunt invitați în familia Metropola TV.
„La mulți ani Metropola TV pentru cei 4 ani de activitate. În urma cu jumătate de an am intrat și noi în familia Metropola și chiar dacă nu ne cunoșteam colegii, ne-am bucurat de simpatie și de sprijin. Am descoperit un loc în care oamenii își doresc să facă lucruri frumoase și pun umărul cu toții în realizarea acestora. Am spus “da” cu toată inima acestei provocări și cred că, împreună, reușim să aducem zâmbete celor care ne privesc și, de ce nu, să creștem paleta de prieteni care se alătură proiectelor noastre din fața micilor ecrane.
Cred că oamenii care ne privesc, chiar au ce să vadă, deoarece grila de programe este una foarte variată și tot ce se întâmplă în emisiuni este cât se poate de natural. Și dacă mai punem la socoteala faptul ca avem colegi care au făcut istorie în televiziune, putem declara, fără lipsă de modestie, că Metropola TV îmbină cu succes experiența cu tinerețea, reușind să crească și să fie prezentă în tot mai multe case. La mai mare!”, declară Adina Roșca și Cătălin Doinaș.
Sursă foto: Metropola TV