Dincolo de povestea de dragoste din centrul său, de atmosfera de epocă și de naturalețea interpreților, filmul „Metronom” reprezintă o radiografie lucidă a vieții din România anilor ’70 și a amenințării existente sub aparenta libertate clamată oficial.
Acțiunea filmului este plasată în 1972, când doi liceeni, Sorin (Șerban Lazarovici) și Ana (Mara Bugarin), se iubesc, se întâlnesc la ceaiuri cu colegii lor de liceu și scriu scrisori la emisiunea „Metronom”, realizată de legendarul Cornel Chiriac la Europa Liberă. Când băiatul primește aprobarea pentru plecarea din țară, alături de familie, ei petrec împreună câteva zile zbuciumate, care le influențează întregul destin.
Un film care iese din rând
Numit de critici „unul dintre cele mai de impact filme ale anului”, „Metronom”, scris și regizat de Alexandru Belc, a primit Premiul pentru cel mai bun regizor în cadrul secțiunii Un Certain Regard a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unde a avut premiera mondială pe 24 mai. „Sunt onorat că am putut trăi emoția vizionării filmului alături de o parte din echipă, într-o sală cu peste o mie de spectatori care au aplaudat minute în șir. A fost o experiență unică, pe care doar un festival de talia Cannes-ului o poate oferi”, a spus cineastul.
Dezvrăjirea de iluzii
„Filmul e povestea unei generații care a râvnit la libertate, o generație pusă la încercare de regimul comunist al anilor ’70. E o poveste de iubire între doi adolescenți, dar și o poveste personală despre trădare, libertate, iertare”, a spus Alexandru Belc.
Reușita esențială a filmului este modul în care descrie acei ani, cu iluzoria lor deschidere spre valorile occidentale. Filmul le arată, fără echivoc, foarte tinerilor spectatori care își fac iluzii despre acea perioadă, fără să o fi trăit, sistemul opresiv care supraveghea totul, zdrobind fără milă orice încercare de eliberare individuală.
Talentul actriței de teatru Mara Bugarin, care debutează aici în film, în rolul adolescentei îndrăgostite care ajunge să fie terorizată de Securitate, a fost lăudat fără rețineri. Excepționalul Vlad Ivanov, într-un nou rol pe care îl joacă magistral, al unui colonel de Securitate când mieros, când agresiv, care își hărțuiește victima, a fost, de asemenea, foarte apreciat de critici.
Unul dintre evenimentele cinematografice ale anului, „Metronom” aduce cu el o poveste mai mult decât necesară, pe care autorul său o adresează în special publicului tânăr. „Astăzi uităm cât de greu este să crești cu un regim autoritar și cum era viața unui adolescent la vremea aceea”, a declarat Alexandru Belc într-un interviu.
O: Metronom, Franța/ România, 2022 R: Alexandru Belc D: Șerban Lazarovici, Mara Bugarin, Vlad Ivanov, Mihai Călin, Andreea Bibiri, Andreea Berzunțeanu, Alexandru Conovaru, Alin Florea.