; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Meryem Uzerli

Meryem Uzerli, gata să revină la seriale. Ce se știe despre următorul ei proiect

11 May 2021

Au trecut patru ani de când frumoasa actriță, pe care o lume întreagă o știe drept Sultana Hurem din „Suleyman Magnificul', a apărut într-un serial. Lucrurile sunt pe cale să se schimbe, scrie presa turcă, iar Meryem Uzerli ar negocia deja un proiect.

După ce „Regina nopții' („Gecenin Kraliçesi', 2016), serialul în care l-a avut partener pe Murat Yildirim, a eșuat în a-i convinge pe telespectatorii turci, Meryem Uzerli (37 de ani) a mai făcut o încercare și a acceptat un rol episodic în alt serial, „În bătaia inimii' („Eskiya Dünyaya Hükümdar Olmaz'), în 2017, dar de atunci s-a ținut departe de seriale.

Nici nu e de mirare, dacă ne gândim că actrița a suferit o cădere nervoasă din cauza epuizării fizice în 2013, când filma pentru „Suleyman Magnificul': serialul-fenomen i-a adus faimă și bani, dar a făcut-o să fugă acasă, în Germania natală.

Actrița Meryem Uzerli – care trăiește de ani buni la Berlin, unde și-a deschis și o cafenea – a lansat recent, la un festival de film de la Moscova, pelicula „Keeping the Bees', pentru care a fost protagonistă și producătoare:

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 

 

A post shared by meryemuzerlimeryem (@meryemuzerlimeryem)

Iar acum, scrie presa turcă, Meryem Uzerli ar fi semnat deja pentru un serial care va fi difuzat la toamnă de platforma turcească de streaming Exxen. Probabil acesta a fost un detaliu esențial pentru Uzerli – proiectele online, cu mult mai puține episoade decât serialele pentru televiziune, nu consumă atâta timp, iar filmările durează mult mai puțin.

Potrivit aceleiași surse, discuțiile sunt încă la început, iar alte detalii – subiect, cine va mai face parte din distribuție – încă nu se cunosc. Ce se mai știe însă este că filmările vor începe la sfârșitul lui august și că momentan, pentru același proiect, se caută o actriță tânără, de 17-18 ani, care să semene cu Meryem.

 

Cum o duce pe plan personal

Maturitatea pare să-i fi readus actriței nemțoaice de origine turcă liniștea mult-visată, dar și o familie superbă.

Atunci când, în 2013, a fugit, pur și simplu, acasă în Germania, de la filmările pentru „Suleyman Magnificul', lăsând în urmă un rol pentru care alte actrițe ar fi ucis, Meryem Uzerli era nu doar epuizată psihic și fizic, dar și într-o relație nepotrivită. De iubitul ei de atunci, un actor cunoscut, care a înșelat-o și n-a vrut să știe de copil, frumoasa s-a despărțit încă de pe vremea când era însărcinată, iar din 2014, de când a născut o fetiță, pe Lara, și-a asumat rolul de mamă singură.

Între timp, Uzerli și-a refăcut viața alături de – tot presa turcă a scris – un afacerist cu cetățenie americană, care s-a stabilit la Berlin pentru a fi alături de ea și Lara. Iar în ianuarie, cei doi au devenit părinții unei fetițe, Lily Koi.

 

 

 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 

 

A post shared by meryemuzerlimeryem (@meryemuzerlimeryem)

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare