Homepage  / Cinema

„Meniul”, tot ce trebuie să știți despre filmul cu Anya Taylor-Joy, Nicholas Hoult și Ralph Fiennes

„Meniul”, tot ce trebuie să știți despre filmul cu Anya Taylor-Joy, Nicholas Hoult și Ralph Fiennes

de Andreea Hentea,

În epoca în care gastronomia a fost ridicată la rang de artă, eroii filmului „Meniul” își doresc momente speciale și rezervă locuri la un restaurant exclusivist aflat pe o insulă, dar nu își imaginează ce le este dat să întâlnească acolo.

Jocul în care intră tinerii și superbii Margot (Anya Taylor-Joy) și Tyler (Nicholas Hoult), eroii poveștii de față, pare să aibă reguli clare: contra unei sume de 1.250 de dolari de persoană, ei vor cina într-un restaurant situat pe o insulă îndepărtată din nord-vestul Pacificului, la care rezervările trebuie făcute cu câteva luni înainte.

Anya Taylor-Joy, Nicholas Hoult

Șocurile sunt în meniu

Ajunși la fața locului, ei află cu surprindere tot mai multe detalii bizare: restaurantul are doar o duzină de locuri, telefoanele mobile nu sunt permise, iar mesele nu pot fi niciodată ocupate de clienți singuri, ci doar de cupluri. Originalul restaurant este prezidat, cu morgă, de enigmaticul chef Slowik (Ralph Fiennes), despre care se spune că „nu este doar un chef, ci și un creator de povești”.

Ralph Fiennes și Anya Taylor-Joy 

„Ceea ce se întâmplă în această încăpere nu înseamnă nimic în comparație cu ce se va întâmpla afară”, își anunță el privilegiații oaspeți. Aflați în căutarea unei „nopți magice”, ei vor ateriza însă, în curând, într-un coșmar demn de „Jocul calamarului”, fiindcă generosul meniu cuprinde câteva surprize terifiante și chiar o competiție pentru supraviețuire.

O poveste cu un gust aparte

Combinând rafinat accentele horror și comedia neagră, filmul regizorului Mark Mylod (care a lucrat anterior la seriale ca „Aventura”, „Succesiunea” și „Urzeala tronurilor”) s-a bucurat deja de aprecieri generoase, fiind lăudat atât pentru rafinamentul stilistic, cât și pentru povestea captivantă și distribuția sclipitoare.

Scenariul scris de Seth Reiss și Will Tracy îmbină, într-adevăr, suspansul cu satira, este inventiv, iar pe alocuri cu adevărat șocant. Filmul ironizează ierarhia valorilor în societate și diferențele de clasă, dar nu-și pierde nicio clipă tensiunea, rezervându-ne mari surprize până în momentul genericului final.

Ralph Fiennes este impecabil în rolul intransigentului chef Slovik, care prezidează cina cu aerul unui dirijor de filarmonică, dar imprevizibilul este asigurat de Anya Taylor-Joy în rolul lui Margot, căreia îi sunt rezervate cele mai spectaculoase răsturnări de situație. Într-un an cinematografic cu un reviriment clar al genului horror, „Meniul” a fost caracterizat ca una dintre cele mai reușite realizări pe marginea sa.

Regizorul Mark Mylod l-a descris pe chef Slowik ca pe „cineva mistuit de nebunie”, iar Ralph Fiennes însuși a vorbit despre personajul său ca despre „o figură tulburătoare și un psihopat”, care înaintează „printre straturile ciudate și întunecate” ale unui adevărat iad.

La rândul ei, Anya Taylor-Joy a descris stilul filmului ca pe un „horror total deosebit de ceea ce știm”, capabil să ne tulbure și să ne înfioare.

O: The Menu, SUA, 2022 R: Anya Taylor-Joy, Ralph Fiennes, Nicholas Hoult, John Leguizamo, Janet McTeer, Paul Adelstein, Judith Light.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton