Homepage  / Ultimul număr

Melania, pe drumuri europene

Melania, pe drumuri europene

de Redactia Tvmania

A fost un an greu din punct de vedere profesional pentru Melania Medeleanu, dupa cum ea insasi marturiseste. Nici pe plan personal lucrurile nu au fost mai linistite. La inceput de toamna, stirista de pe Realitatea TV trage linie si aduna.

Postul national de televiziune, dar si cele comerciale, au in grila de toamna emisiuni dedicate intrarii (iminente, de acum) Romaniei in Uniunea Europeana. In acest context, Melania Medeleanu are planuri mari pentru aceasta toamna. In aceasta saptamana va pleca peste hotare, in cadrul unui astfel de proiect initiat de singurul post TV din Romania dedicat exclusiv stirilor. „Luna viitoare incepem un proiect de amploare, Romania fara frontiere. Cum mai avem putin pana cand vom deveni oficial parte a U.E., ne-am gandit sa vorbim cu romanii… deja europeni, pentru care procesul de integrare a inceput ceva mai devreme, o data cu decizia de a parasi tara. O decizie luata de cele mai multe ori mai mult de nevoie decat de voie, oameni ale caror actiuni, ale caror comportamente creeaza pana la urma imaginea unei intregi natiuni. Vom pleca pe 10 noiembrie in Spania, Italia si Franta si pana in apropierea Craciunului vom cauta povesti despre acesti oameni”, povesteste stirista.

Traseu profesional
A fost VJ la MCM, a lucrat la TV Neptun, a co-prezentat „Teleeurobingo Show” pe Antena 1, iar acum prezinta stirile la Realitatea TV. Dar dupa toate acestea, Melania nu considera ca a ajuns inca la perfectiune si suficienta in domeniul stirilor. „Daca as spune ca am acumulat destula experienta mi s-ar parea o dovada de autosuficienta pe care n-as putea sa mi-o iert. Depinde tot timpul la ce te raportezi. Am experienta in prezentarea stirilor, in moderarea editiilor speciale, dar inca stiu prea putine despre bucatarie, despre cum tai, cum lipesti, IFB-uri, coordonate de LIVE si o multime de alte lucruri, pentru care mai am nevoie de ani intregi pana cand voi avea curajul sa spun ca stiu destul„. Evolutia este insa evidenta pentru oricine si chiar Melania recunoaste ca dupa radio, emisiuni de divertisment, stiri, transmisiuni live de la diverse evenimente si editii speciale, publicul este cel care trebuie sa ii judece transformarea: „Sunt oameni care ma cunosc de la 16 ani, cand alergam prin licee facand emisiuni despre adolescenti. Am crescut cumva sub ochii lor. Mi-au vazut si reusitele, si insuccesele, si ezitarile. Si pasii inainte, dar si miscarile specifice racului. Daca se face calculul si da cu plus, e bine. Daca nu, inseamna ca e spatiu mult pentru evolutie si tot e bine. Important e sa nu ramai blocat”. Melania Medeleanu nu se gandeste insa la vreo schimbare profesionala, deoarece spune ca schimbarea de dragul schimbarii nu este printre pasiunile ei. In schimb, se concentreaza pe imbunatatire si perfectionare proprie: „Ca la puzzle-ul asta compus din editii speciale, scris pentru site-ul Realitatii, prezentare de stiri se mai poate adauga o emisiune, asta e altceva. E oricum mai degraba vorba despre completare, despre intregire, decat despre schimbare”.

Munca rasplatita
Desi marturiseste ca anul care aproape s-a incheiat a fost unul dificil, Melania spune ca grila de toamna ii vine manusa. „A fost un an greu. Un an in care luni de zile bune (sau mai degraba luni bune de zile) viata mea insemna trezit la ora 10-11, cititul ziarelor, plecatul spre serviciu la ora 3, iesitul de la serviciu la 12 si jumatate noaptea, ajunsul acasa, culcarea la 3 si de la capat. Grila de toamna asta e una dintre cele mai linistite pentru mine: am jurnalul de la ora 17, un fel de promo pentru principala editie informativa de la ora 18, pe care o prezint alaturi de Razvan Dumitrescu si apoi jurnalul de ora 20”, ne-a povestit Melania. Stirista isi umple timpul liber cu o carte buna, cursuri de spaniola si iesiri cu prietenii. La catelul ei, Remy, a trebuit sa renunte: „Pe vremea vechii grile n-am mai putut sa ma ocup de el si mi s-a parut ca as fi fost cumplit de egoista sa-l las sa ma astepte zi de zi, ore intregi, in singuratate”.
Am intrebat-o pe Melania ce crede despre nominalizarea emisiunii pe care o prezinta – „Realitatea de la 18.00” – printre candidatele la „cea mai buna emisiune de stiri”, la premile anuale acordate de „TV mania”. „Din cate stiu, Premiile TV mania sunt acordate nu de un juriu de specialitate ci de cititorii revistei, consumatori in acelasi timp de produse de televiziune. E importanta precizarea pentru ca, dupa premiul APTR castigat de jurnalul nostru, distinctia oferita de telespectatori ar insemna o completare care ne-ar onora”. Cat despre sansele de castig, Melania spune ca acestea sunt egale pentru toti.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton