Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mel Gibson pierde 425 de milioane de dolari la divorţ

27 December 2011

Robyn Moore (55 de ani), fosta nevastă a actorului, va primi jumătate din averea comună estimată la 850 de milioane de dolari, relatează femalefirst.co.uk.

Divorţul a fost pronunţat de o curte de judecată din Los Angeles pe 23 decembrie.

Din moment ce fostul cuplu nu a încheiat un contract prenupţial, Robyn Moore are dreptul la jumătate din averea acumulată în perioada mariajului, precum şi la 50% din profitul generat de următoarele filme ale lui Mel Gibson (55 de ani).

Robyn Moore a depus actele de divorţ în aprilie 2009, invocând ca motiv diferenţele ireconciabile.

În tot acest timp, Mel Gibson a avut o relaţie tumultoasă cu cântăreaţa rusă Oksana Grigorieva (40 de ani), care i-a născut o fetiţă, Lucia (2 ani).

Fosta iubită a lui Mel Gibson a primit doar 750 de mii de dolari, iar actorul a câştigat şi lupta pentru custodie.

Robyn Moore şi Mel Gibson au fost căsătoriţi timp de 31 de ani şi au şapte copii împreună.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare