Homepage  / Știri

Megan Fox vrea să-şi reînnoiască jurămintele

Megan Fox vrea să-şi reînnoiască jurămintele

de Redactia Tvmania

Frumoasa actriţă de 25 de ani a mărturisit că se gândeşte să-şi reînnoiască jurămintele de căsătorie cu soţul ei, colegul de breaslă Brian Austin Green (“Beverly Hills 90210”), la doar un an de când şi-au pus pirostriile.

“N-am crezut că o să vreau să mă căsătoresc până când l-am găsit pe Brian. E foarte sensibil şi foarte emoţional. E în zodia racului, deci e sentimental şi ţine la relaţii şi plânge în legătură cu orice! Dac-o să vrea să ne reînnoim jurămintele, o s-o fac pentru el”, a explicat ea, citată de E! News.

Megan a vorbit despre relaţia ei cu Brian la un festival de film din Hawaii, unde vrea să mai rămână pentru o vreme, ca să poată înota cu delfinii. Ea se află acolo alături de soţul ei şi de fiul acestuia cu actriţa Vanessa Marcil, Kassius (9 ani).

“Soţul meu e îngrozit de rechini, dar o vom face oricum. Rechinii nu se apropie de obicei de zonele în care sunt foarte mulţi delfini, deci putem”, a spus ea.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton