Paul a fost acompaniat de Angry Band Orchestra, 20 de muzicieni din Republica Moldova, iar întreaga poveste este o trecere prin șlagărele sale, cu momente unice, emoții, lacrimi, umor, bucurie. Va fi un concert plin de culoare, cu două trupe de balet, cu efecte speciale, cu omagii care au ridicat sala în picioare, cu dans, cu cele mai frumoase și mai apreciate cântece ale sale și o prezentare așa cum nu ați văzut de mult. Fuego a schimbat 8 ținute aparte, și desigur, așa cum l-a consacrat, a realizat șapte duete memorabile. Fuego a avut șapte invitate de seamă, pe care veți avea ocazia să le vedeți și să le aplaudați. Vorbim despre minunata Mirabela Dauer, alături de care Paul face un duet nou, cu câteva din refrenele ei celebre. Cu Stela Enache ne va cânta despre anii de liceu, iar cu Alina Sorescu și picii ei despre minunata lume a copilăriei.
Emoționantă va fi rememorarea lui Ion Dichiseanu, alături de Ioana Dichiseanu, iar cu Nico va fi mare show, realizând împreună două duete pe cinste. La fel va fi și cu frumoasa Theo Rose, care va umple scena de emoții, amintiri și veselie. Elegant și plin de sensibilitate va fi duetul alături de celebra soprană a lumii, Elena Moșuc.
Vă așteaptă surprize unice, timp de trei ore, live, cu voie bună, energie pozitivă, romantism, forță, sensibilitate, varietate, talent, intuiție artistică – toate acestea compunând artistul complex, Paul Surugiu Fuego. Nu ratați, duminică, 24 martie, numai la TVR 2!
“Sezonul 12 al emisiunii “Drag de România mea!” va fi unul spectaculos, schimbat, diferit! Ne vom întrece, alături de artiști speciali, în cunoștințe muzicale și nu numai, în jocuri aparte, totul sub însemnul divertismentului de calitate! Am creat pentru public un sezon diversificat, cu nume care trebuie să apară la televizor, cupluri pe care le iubiți, oameni îndrăgiți și multă muzică bună, fie ca vorbim de pop, de folclor, de muzică lăutărească sau alte genuri, dar și cu informații interesante! Avem și legende care ne calcă pragul și multă veselie, ingredientele perfecte pentru un show pe cinste, în fiecare duminică de la ora 15.00, la TVR 2! Sunt aproape șase ani neîntrerupți ai unui proiect TV clasic, care face audiențe și care oferă oamenilor o alternativă la decență!
Pe 24 martie, sezonul debutează cu un concert! La TVR 2, de la ora 15.00, timp de 3 ore, veți vedea concertul meu aniversar de 30 ani de carieră, de la Sala Palatului, produs de mine și echipa mea, filmat de echipa mea, Butnaru Films! Vor fi multe, multe surprize și șapte invitate de seamă – Mirabela Dauer, Elena Moșuc, Nico, Stela Enache, Theo Rose, Alina Sorescu și Ioana Dichiseanu! Să faci un show la Sala Palatului, pe bune, cu producție, cu bilete vândute, nu cu invitații, e mare lucru, spun eu, fără să mă laud că reușesc asta, de vreo 5 ani încoace, permanent! Vă aștept cu drag alături de noi, pe TVR 2!” (Paul Surugiu Fuego)