Vara aceasta avem parte de actiune la turatie maxima in „Greu de ucis 4”, care aduce noile aventuri ale politistului John McClane.
Adrenalina in portii generoase, scene de actiune ce-ti taie respiratia, efecte speciale sofisticate, situatii limita, cascadorii complicate si un erou ce salveaza ca prin farmec la final totul, lasandu-ne muti de admiratie. Acestea sunt cateva dintre ingredientele de succes ale unui film cu pretentii de blockbuster. E si cazul seriei „Die Hard”, ajunsa in aceasta vara la episodul 4 si care l-a scos de la naftalina si dintr-un soi de con de umbra pe cel care s-a specializat in „salvarea lumii”, Bruce Willis. Inaintea lansarii in 1988 a filmului „Greu de ucis”, Bruce Willis castigase ceva faima datorita serialului tv „Maddie si David” si se amagea cu iluzia ca muzica lui este apreciata. Din fericire pentru el, personajul John McClane a cucerit imediat publicul cu replicile sale taioase, pline de umor concentrat, iar alura lui de politist razvratit ce face dreptate fara a respecta tiparele clasice a facut ravagii.