Aventura se apropie de sfârșit! Au mai rămas doar cinci concurenți în competiția MasterChef 2022, de la Pro TV. În seară aceasta, aflăm cine vor fi semifinaliștii competiției culinare. Concurenții rămași sunt Andrei Klabacs, Gabriela Dima, Marco Genna, Oana Ioniță și Maria Stănciuc. Iată ce se întâmplă diseară, 26 mai 2022, la MasterChef.
Cine sunt semifinaliștii MasterChef 2022
UPDATE 27 mai: La proba sub presiune au intrat: Andrei Klabacs, Marco Genna, Maria Stănciuc și Oana Ioniță. Concurenții au fost nevoiți să reinterpreteze felul de mâncare cu care s-au prezentat la audiții. După ce au degustat din preparatele lor, chefii au dat verdictul și au anunțat cine este concurentul care părăsește competiția MasterChef 2022. Chef Hadad a fost cel care a rostit numele concurentul care a fost eliminat de la MasterChef 2022, aseară, 26 mai.
„Cel care părăsesște MasterChef în această seară este Oana”, a spus Chef Hadad. Așadar, Oana Ioniță a fost eliminată de la MasterChef 2022, aseară, 26 mai.
„Am luat foarte mult de aici. Am dat foarte mult și pe mine mă bucură cuvintele chefilor. Ei ne spun niște lucruri frumoase despre noi. Faptul că mi se spune că am evoluat foarte mult, pe mine mă hrănește și îmi crește inima de bucurie când îi aud. Sunt OK. (…) Nu-mi pare rău că plec. Eu mereu am fost pregătită și să rămân să lupt, și să plec. Este o chestie probabil din dualitatea mea de balanță sau din faptul că eu cred în destin și că nimic nu este întâmplătir. Astăzi a fost timpul ca eu să plec”, a spus Oana, după ce a aflat că părăsește competiția.
Mult a fost, puțin a mai rămas. Semifinaliștii MasterChef 2022 sunt Andrei Klabacs, Marco Genna, Maria Stănciuc și Gabriela Dima.
Au trecut patru luni de când concurenții MasterChef au pășit pentru prima dată în bucătăria show-ului culinar, când și-au dorit să-și pună pasiunea în farfurie și să-i impresioneze pe chefi. Din zeci de candidați,doar cinci dintre ei au mai rămas acum în competiție, gata să arate că sunt demni să câștige 50.000 de euro și cel mai râvnit titlu pentru un bucătar amator.
„Când am intrat în platou, m-am uitat în față și în spate și mi-am dat seama că sunt în ultimii 5 – wow! Ăștia suntem toți!” – nici lor nu le vine să creadă că au reușit să-și păstreze, probă de probă, șorțul care i-a adus până în punctul în care sunt la câțiva pași de finală. Bucătăria MasterChef vibrează de agitația permanentă a concurenților, iar diseară, 26 mai 2022, de la 21:30, cei rămași în competiție trebuie să demonstreze, încă o dată, că își merită locul.
„Aventura noastră culinară se apropie de sfârșit și a sosit momentul să vedem cât și cum ați evoluat”, le vor spune chefii. În prima probă a serii, cei 5 bucătari amatori vor fi nevoiți să gătească un meniu de degustare alcătuit din cinci feluri de mâncare! Fiecare preparat trebuie să ajungă pentru 9 porții pentru că vor exista și alți jurați, pe lângă cei trei chefi. „N-am nici cea mai mică idee cine vor fi acești invitați misterioși”, va spune una dintre fete. Cine vor fi cei care vor degusta din preparatele lor, aflăm în doar câteva ore.
Proba de la testul sub presiune va fi una cu totul specială, care va veni cu emoții puternice atât pentru cei din fața bancurilor, cât și pentru chefi. Ce vor fi nevoiți să facă pe ultima sută de metri și cum se vor descurca, aflăm de la 21:30, la PRO TV. Emisiunea poate fi vizionată, în avans, pe VOYO.