Dezvăluirile au pornit după ce Ioana Ginghină, invitată în platoul emisiunii moderate de Răzvan Simion la Antena 1, a început să povestească despre fostul său soț, Alexandru Papadopol, și despre cât de greu i-a fost să-i explice fiicei sale situația.
Atunci, Răzvan a recunoscut că este de acord cu ce a spus actrița. El a mărturisit totodată că și în cazul bărbaților lucrurile sunt la fel de complicate, și el a trăit asta pe pielea sa.
Prezentatorul de la Antena 1 a dezvăluit că cel mai greu a fost momentul în care a trebuit să-i vorbească Iancăi Simion, fiica sa, despre divorțul dintre el și mama ei.
„Am trecut printr-o poveste de viață. Am un secret pe care îl tot spun: eu, deși am aproape 44 de ani, întotdeauna mi-am dorit să fiu ceva când o să fiu mare. Eu mă uit la JLo și vreau să fiu că ea, mereu îmi găsesc niște obiective. Am reușit să trec peste traumă cu ajutor de la psiholog, a fost cadoul meu de ziua mea, ședințe la psiholog. Ți se zguduie lumea, efectiv, ca femeie te gândești dacă te descurci cu copilul și altele. Nu știu la bărbați cum e, dar că femeie, asta am simțit”, a declarat Ioana Ginghină, la Antena 1.
„Și pentru bărbați e la fel, și eu m-am confruntat cu asta. La mine cel mai complicat a fost să îi explic fetiței ce se întâmplă”, a recunoscut Răzvan Simion în emisiune.
Răzvan Simion, care are acum o relație cu Daliana Răducan, a fost căsătorit până în 2015 cu Diana Simion. Cei doi au împreună doi copii, pe Ianca și pe Tudor.