Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Concurentii ajung la Ferma

Marți începe Ferma, de la 21:30, la PRO TV!

29 January 2019

Marți seară, de la 21:30, începe aventura în Ferma. Telespectatorii vor trăi alături de cei 18 concurenti emoțiile unui nou început, vor vedea în fiecare determinarea de a trece peste primul duel și primele lacrimi de fericire… și tristețe.

 

Ce vor vedea telespectatorii în prima ediție Ferma?

 

Chiar înainte de a intra în Ferma, Mihaela Rădulescu și Cristian Bozgan i-au rasfățat pe concurenți cu o cină pe care nu o vor uita prea curând. Chiar dacă a fost o ocazie bună pentru fiecare concurent să interacționeze cu ceilalți și să se cunoască mai bine, nu au ezitat să stabilească jocurile, alianțele și strategiile! În stilul său clasic, Cătălin Moroșanu a pus ochii pe un oponent: Remus Boroiu, căruia i-a și spus că nu crede că va avea un drum prea lung în Ferma.

 

În dimineața următoare, concurenții s-au trezit cu noaptea în cap, iar Cristian Bozgan, specialist în tehnici de supraviețuire, a fost ghidul lor pe un traseu greu de parcurs, prin nămeți și într-una dintre cele mai grele ierni din ultimii ani. Obișnuită ca acasă să aibă toate condițiile, cu excursii în destinații exotice și să primească ajutorul tuturor celor din jurul său, Otilia va face cu greu față realității: 3 kilometri parcurși prin pădure și zăpadă către Ferma, la o temperatură foarte scăzută, de -15 grade Celsius. Telespectatorii vor urmări mâine seară la PRO TV cum reacționează concurenții în fața acestei prime provocări: lacrimi de la unele dintre fete, determinare, dar și dovezi surprinzătoare de camaraderie.

 

Odată ajunși la Ferma, concurenții au fost plăcut surprinși de locul în care își vor petrece următoarele luni. Însă bucuria nu a durat foarte mult, pentru că Mihaela și Cristian vin cu o veste îngrijorătoare: lupta pentru a rămâne în Ferma începe mai curând decât se așteptau ei și un duel va decide cine continuă lupta pentru premiul cel mare.

Mâine, de la 21:30, PRO TV le aduce tuturor telespectatorilor din România primele aventuri ale celor 18 concurenți la Ferma!

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare