În curând, Marlene Favela nu va mai fi o femeie singură. Actrița s-a logodit joia trecută cu partenerul său, un afacerist de origine australiană, George Seely, informează peopleenespanol.com.
În curând, Marlene Favela nu va mai fi o femeie singură. Actrița s-a logodit joia trecută cu partenerul său, un afacerist de origine australiană, George Seely, informează peopleenespanol.com.
Actrița, care va împlini 40 de ani pe 5 august, a împărtășit fericita veste prin intermediul rețelelor de socializare.
„Astăzi este cea mai importantă zi din viața mea. De când eram mică am visat la propria mea poveste de iubire, am visat să întâlnesc un bărbat care să mă iubescă și să mă respecte. Și da, iubirea are căile sale misterioase… Azi vă mărturisesc că mă simt norocoasă și binecuvântată pentru că am găsit nu numai un bărbat care să mă iubească și să mă respecte, l-am găsit pe Făt Frumos al poveștii mele cu zâne. Când ai ajuns în viața mea, am înțeles adevăratul sens al fericirii. Acum nu îmi mai e teamă să îmbătrânesc!”, a scris Marlene, alături de fotografia prin care ne arată minunatul inel de logodnă.
Marlene Favela are deja un an de când s-a distanțat de televiziune. Aceasta a apărut ultima oară pe micile ecrane din Mexic în telenovela „Pasiune și putere”, care la noi poate fi vizionată pe Acasă TV, în fiecare zi, de la ora 17.00.