Homepage  / Vedete / Vedete străine

Marlene Favela, primele fotografii alături de fiica sa. Cu cine seamănă micuța Bella

Marlene Favela, primele fotografii alături de fiica sa. Cu cine seamănă micuța Bella

de Redactia Tvmania

Actrița Marlene Favela în vârstă de 42 de ani și  soțul său George Seely au devenit părinți pentru prima oară pe 12 octombrie 2019. La 4 luni după venirea pe lume a fiicei lor, cuplul a decis să o prezinte și publicului. 

Și nu oricum, ci printr-o ședință foto care a apărut pe coperta publicației People en Espanol. Marlene și George se declară oameni împliniți și se pregătesc să se mute în California cât de curând. 

După ce a aflat că este însărcinată actrița, cunoscută din producția „Pasiune și putere” , a făcut o promisiune în fața Fecioarei de Guadalupe.
„Când am aflat că sunt însărcinată am fugit la o biserică și am vorbit cu Fecioara. Am rugat-o să mă ajute să am un copil sănătos și totul să fie bine. Tot atunci i-am promis că după ce voi naște o voi aduce la biserică. Mi-am îndeplinit promisiunea, iar acum o pot prezenta și publicului care m-a sprijinit de fiecare dată de-a lungul carierei mele”, a declarat Marlene Favela pentru People en Espanol. 
Frumoasa actriţă mexicană Marlene Favela (42 de ani) şi iubitul ei, afaceristul cu origini libaneze şi cetăţenie australiană George Seely, au făcut pasul cel mare pe 16 decembrie 2017. Conform peopleenespanol, nunta a avut loc în statul mexican Querétaro, mireasa a purtat două rochii create de designerul Rosita Hurtado (una pentru ceremonia care a avut loc într-o grădină şi alta pentru petrecere), iar tortul a avut 8 etaje. Printre invitaţii lui Marlene s-au numărat prietenii ei, Jomary Goyso, Luz García şi Ana Patricia Rojo.
 
 
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton