Homepage  / Vedete româneşti

Mario Fresh a rupt tăcerea la cinci luni de la despărțirea de Alexia. Ce a povestit fanilor, în timpul unui concert

Mario Fresh a rupt tăcerea la cinci luni de la despărțirea de Alexia. Ce a povestit fanilor, în timpul unui concert
8

de Cristina Țapu,

Mario Fresh și Alexia Eram, fiica prezentatoarei Andree Esca, și-au anunțat despărțirea în octombrie 2024. Deși au trecut aproape șase luni de atunci, artistul pare încă marcat de relația de opt ani pe care a avut-o cu Alexia.

Mario Fresh rupe tăcerea la cinci luni de la despărțirea de Alexia Eram

În timp ce Alexia pare să fi depășit deja momentul și să fi acceptat mai repede motivele separării, Mario Fresh recunoaște că încă se gândește la ea și resimte durerea separării.

Cei doi au avut o relație de opt ani, începută încă din adolescență. Pentru Mario, Alexia a fost mai mult decât o iubită – i-a fost și muză, și prietenă, motiv pentru care despărțirea nu a fost ușoară pentru el.

Au crescut și s-au maturizat împreună, construind o relație la care mulți doar visau. De altfel, apropiații lor erau convinși că în curând vor ajunge în fața altarului, însă, în cele din urmă, au ales să meargă pe drumuri separate.

Alexia Eram si Mario FreshIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

După despărțire, amândoi s-au concentrat pe carierele lor. Alexia și-a lansat propriul brand de haine, Margot People, iar Mario și-a găsit refugiul în muzică, scriind mai multe piese pentru a-și exprima emoțiile și a se vindeca. De asemenea, artistul a profitat de timpul liber pentru a călători și a se redescoperi, conform propriilor spuse.

„A suferit cineva din dragoste pe aici? Rău? Vreau să povestesc și eu. Am suferit și eu, dar nu mult. Bine, am suferit mult, am făcut vreo 2-3 albume. În cazul în care nu știați, dar sigur știți, am avut o relație de 8 ani. S-a terminat într-un sfârșit. Am crescut împreună, am crescut de copii, ne-am crescut unul pe celălalt, ne-am maturizat împreună frumos și la un moment dat am ajuns să ne ducem pe drumuri separare, asta a fost. Dar în timpul ăsta am scris foarte multe piese și din ele am lansat câteva. Piesa asta sm scris-o din suferință, din adevărată suferință”, a spus Mario Fresh, în timpul unui concert, în fața fanilor.

Mario Fresh susține că a rămas în relații amicale cu Alexia

Anunțul despărțirii a fost făcut de Mario Fresh pe rețelele sociale, unde a mărturisit că decizia a fost una dificilă, dar necesară. Artistul, care a eliminat din mediul online orice imagine în care apare alături de fosta lui iubită, a subliniat că nu există resentimente între el și fiica Andreei Esca și că au rămas prieteni.

Salutare tuturor! Vreau să clarific zvonurile care au circulat în ultima vreme. Da, este adevărat că eu și Alexia Eram am decis de comun acord să ne despărțim. A fost o decizie dificilă pentru amândoi, dar am realizat că este cea mai bună pentru noi în acest moment.

Vreau să subliniez că nu există resentimente între noi, din contră, ne respectăm și ne dorim binele unul altuia. Relația noastră va rămâne una bazată pe respect și prietenie. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și pentru că ați fost alături de noi pe acest drum. Apreciez foarte mult înțelegerea și discreția voastră în această perioadă”, scria artistul, la scurt timp după despărțirea dureroasă.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton