Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mr. Robot   Season 2

„Marile minciuni nevinovate”, „Povestea slujitoarei”, dar și „Mr. Robot” – Ce seriale ajung pe HBO GO în iunie

30 May 2019

Vedeți mai jos oferta de seriale de pe HBO GO, în luna iunie.

 

BIG LITTLE LIES / MARILE MINCIUNI NEVINOVATE – II

Din 10 iunie

Bazat pe bestseller-ul lui Liane Moriarty și cu Reese Witherspoon, Nicole Kidman și Shailene Woodley în rolurile principale, acest serial spune povestea a trei mame ale căror vieți aparent perfecte se dezintegrează, până se ajunge la crimă.

Serialul „Marile minciuni nevinovate', cu Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Shailene Woodley, Laura Dern, Zoë Kravitz și Meryl Streep, se întoarce cu al doilea sezon. La suprafață, totul pare în regulă în orașul Monterey, din California. Mamele continuă să iubească la nebunie, tații să susțină, copiii sunt în continuare adorabili și casele sunt la fel de frumoase. Însă noaptea strângerii de fonduri a schimbat totul, iar comunitatea jelește, în timp ce „cele cinci din Monterey', Madeline, Celeste, Jane, Renata și Bonnie, se apropie pentru a-și vindeca viețile distruse. Noul sezon explorează caracterul malign al minciunilor, rezistența prieteniilor, fragilitatea căsătoriei și, bineînțeles, sălbăticia vicioasă a creșterii copiilor. Relațiile se vor destrăma, loialitățile se vor eroda și potențialul pentru răni emoționale și corporale va pluti în aer.

 

EUPHORIA / EUFORIA

Din 17 iunie

Serialul urmărește un grup de elevi de liceu care dau piept cu dragostea și prietenia într-o lume a drogurilor, sexului, traumelor și social media. Protagonista serialului e actrița și cântăreața Zendaya.

Serialul dramă „Euforia' urmărește un grup de elevi de liceu care dau piept cu dragostea și prietenia într-o lume a drogurilor, sexului, traumelor și social media. Progatonista serialului e actrița și cântăreața Zendaya. Alături de ea, în serial mai apar Hunter Schafer, Jacob Elordi, Alge Smith și Sydney Sweeney.

 

DOOM PATROL

Din 5 iunie (tot sezonul)

 

Doom Patrol este o echipă de supereroi. Fiecare membru a suferit câte un accident groaznic, care i-a dat abilități supraomenești, dar l-a lăsat și cu cicatrici și desfigurat. Misiunea lor începe când mentorul lor, Șeful, e răpit.

“Doom Patrol” reimaginează unul dintre cele mai îndrăgite grupuri de supereroi DC: Robotman, Negative Man, Elasti-Woman și Crazy Jane, echipă condusă de omul de știință Caulder, cunoscut ca Șeful. Toți membrii grupului au suferit câte un accident groaznic, care le-a dat abilități supraomenești, dar i-a lăsat și cu cicatrici și desfigurați. Traumatizată și asuprită, echipa își găsește scopul prin Șef și membrii ei se unesc ca să investigheze cele mai ciudate fenomene. În urma dispariției misterioase a Șefului, acești eroi ezitanți se vor trezi într-o postură la care nu se așteptau, fiind chemați la acțiune de nimeni altul decât Cyborg, care le oferă o misiune greu de refuzat. Parțial grup de sprijin, parțial echipă de super eroi, Doom Patrol este o bandă de ciudați cu puteri supraomenești care luptă pentru o lume care nu vrea să aibă nimic de-a face cu ei.

 

KRYPTON – II

Din 13 iunie, un episod în fiecare săptămână

 

Krypton' prezintă povestea bunicului lui Superman, a cărui casă a fost ostracizată și făcută de râs, iar acesta încearcă să repare onoarea familiei sale și să-și salveze lumea de haos.

Acțiunea serialului se petrece cu două generații înainte de distrugerea planetei Omului de Oțel. „Krypton' îl prezintă pe Seg-El, bunicul legendarului Om de Oțel, a cărui casă a fost ostracizată și făcută de râs. Cum conducerea planetei este în haos, Seg-El îl întâlnește pe Adam Stranger, un călător în timp venit de pe Pământ, care îl avertizează că este contra cronometru ca să-și salveze lumea de haos. Seg se luptă ca să curețe onoarea familiei sale și să îi protejeze pe cei pe care îi iubește, dar și să protejeze viitorul moștenirii sale – un destin care o să aducă nașterea celui mai mare supererou pe care l-a cunoscut lumea vreodată.

 

THE HANDMAIDS TALE/ POVESTEA SLUJITOAREI – III

Din 6 iunie, 3 episoade, apoi un episod în fiecare săptămână

 

Serialul prezintă viața unei femei obligate să trăiască pe post de concubină într-o dictatură teocrată din viitorul apropiat, în Gilead, cunoscut anterior ca Statele Unite. Acolo, drepturile fundamentale ale femeilor nu există.

Bazat pe romanul clasic al lui Margaret Atwood, serialul prezintă povestea vieții în distopia din Gilead, o societate totalitară cunoscută în trecut ca Statele Unite. Confruntându-se cu dezastre naturale și o rată descendentă a nașterii, Gilead este condus de un fundamentalism bolnav, care impune întoarcerea la valorile tradiționale. Cum este una din ultimele femei fertile rămase, Offred (Elizabeth Moss) este o slujitoare în casa Comandantului, una din castele de femei forțate să se supună sexual, ca o ultimă încercare disperată de a repopula lumea. În această societate terifiantă, Offred trebuie să navigheze între Comandanți, crudele lor Soții, Martele domestice și colegele ei Slujitoare, unde toată lumea ar putea fi spion pentru Gilead. Singurul ei scop este să supraviețuiască și să găsească fiica ce i-a fost furată.

 

JETT

Din 15 iunie, un episod în fiecare săptămână

Carla Gugino e Daisy 'Jett' Kowalski, o hoață cunoscută la nivel mondial. Proaspăt ieșită din închisoare, este forțată să revină la ce se pricepe mai bine de către infractori periculoși hotărâți să-i exploateze abilitățile în avantajul lor.

Drama Cinemax Jett' o are în rolul principal pe Carla Gugino care o interpretează pe Daisy „Jett' Kowalsky, o hoață cunoscută la nivel mondial. Proaspăt ieșită din închisoare, ea este forțată să se întoarcă la ceea ce făcea cel mai bine și o serie de infractori periculoși, excentrici și ambivalenți moral, de la femei fatale și autorități compromise, sunt hotărâți să îi exploateze abilitățile în avantajul lor.

 

LOS ESPOOKYS/ O LUME BIZARĂ

Din 15 iunie, un episod în fiecare săptămână

Un grup de prieteni își transformă pasiunea pentru filmele de groază într-o afacere ciudată, îngrozindu-i pe cei care au nevoie de asta, într-o țară din America Latină unde bizarul și misterul fac parte din viața de zi cu zi.

Serialul de comedie prezintă un grup de prieteni, care își transformă pasiunea pentru filmele de groază într-o afacere ciudată, îngrozindu-i pe cei care au nevoie de asta, într-o țară din America Latină în care bizarul și misterul fac parte din viața de zi cu zi. Renaldo, un entuziast al filmelor de groază sângeroase, își mobilizează prietenii ca să formeze Los Espookys. Nobil, bun și naiv, el o are alături pe Ursula, o asistentă dentală dură, calmă și echilibrată, care se ocupă de partea de logistică și executare a afacerii. Din grup mai face parte și Tati, sora Ursulei, pe care Los Espookys fac teste. Andres, cel mai bun prieten al lui Renaldo, face și el parte din grup. El este moștenitorul întunecat și misterios al unui imperiu de ciocolată, care vrea să descopere secretele trecutului său și să își evite chipeșul iubit.

 

LEGION

Din 1 iunie, 2 sezoane

 

David Haller e un tânăr problematic diagnosticat cu schizofrenie, care a trecut prin instituții psihiatrice ani întregi. Însă după o întâlnire stranie cu un pacient, el descoperă puteri speciale care îi vor schimba viața pentru totdeauna.

Legion', serial bazat pe Marvel Comics, prezintă povestea lui David Haller, un tânăr care credea că este schizofrenic, doar ca să descopere că e posibil să fie cel mai puternic mutant care a existat vreodată. Încă din copilărie, David s-a plimbat dintr-o instituție psihiatrică în alta, până când împlinește 30 de ani și se îndrăgostește de o pacientă frumoasă și problematică, pe nume Syd. După ce Syd și David au o întâlnire șocantă, bărbatul e forțat să înfrunte posibilitatea incredibilă că vocile pe care le aude și viziunile pe care le are sunt reale. Syd îl duce pe David la Melanie Bird, o terapeută exigentă, dar afectuoasă, care conduce o echipă de specialiști – Ptonomy, Kerry și Cary. Fiecare are câte un dar unic și extraordinar. Împreună, îl ajută pe David să-și recunoască și să-și controleze puterile ascunse.

 

MR. ROBOT

Sezonul 1 – 1 iunie

Sezonul 2 – 5 iunie

Sezonul 3 – 8 iunie

 

Elliot Alderson, un tânăr inginer care se ocupă de securitatea cibernetică, este implicat într-o societate subterană de hackeri, după ce este recrutat de misteriosul lor lider.

Câștigător al Globului de Aur pentru cel mai bun serial-dramă, Mr. Robot' îl prezintă pe Elliot (Rami Malek), un tânăr programator care a perfecționat arta spargerii calculatoarelor. Elliot suferă de anxietate socială, ceea ce face hackingul în viețile oamenilor ca fiind modul principal prin care are o conexiune cu aceștia. Când nu lucrează ca inginer care se ocupă de securitatea cibernetică, Elliot își folosește abilitățile ca să îi protejeze pe oamenii la care ține. Dezamăgit de societatea modernă, lumea lui Elliot se schimbă dintr-odată când îl întâlnește pe Mr. Robot (Christian Slater), misteriosul lider al unui grup subteran de hackeri, care vrea să îl recruteze pe Elliot ca să îl ajute să îi distrugă pe cei unu la sută' și să declanșeze o revoluție mondială.

 

CITY ON A HILL/ ORAȘUL DE PE COLINĂ

Din 17 iunie, un episod în fiecare săptămână

 

Începutul anilor 90, Boston. Procurorul Decourcy Ward formează o alianță neașteptată cu un veteran FBI corupt, Jackie Rohr. Cei doi se ocupă de un caz care, într-un final, schimbă întregul sistem de justiție criminală al orașului.

Acțiunea serialului se petrece în Boston, la începutul anilor 90, când orașul era năpădit de criminali violenți, încurajați de agențiile locale de aplicare a legii, în care corupția și rasismul erau la ordinea zilei, până când totul s-a schimbat. Serialul dramă este o prezentare fictivă a ceea ce s-a numit „Miracolul din Boston' și îl are în centru pe procurorul afro-american Decourcy Ward (Aldis Hodge), care vine din Brooklyn și promovează schimbarea. El formează o alianță neașteptată cu agentul FBI corupt, însă venerat, Jackie Rohr (Kevin Bacon), care vrea să păstreze situația. Împreună, cei doi înfruntă o familie de hoți de mașini, într-un caz care ajunge să implice, și în cele din urmă, să submineze întregul sistem de justiție criminală din Boston.

 

BLINDSPOT/ AMNEZIA – III

Din 21 iunie, tot sezonul

 

Agentul FBI Kurt Weller este atras într-o conspirație complexă, în care o misterioasă femeie goală, care nu-și amintești trecutul, este găsită în Times Square, cu corpul acoperit de tatuaje codate, inclusiv numele lui pe spate.

Sullivan Stapleton și Jaimie Alexander joacă în acest thriller de acțiune oferit de scriitorul/ producătorul executiv Martin Gero. Stapleton îl interpretează pe agentul FBI Kurt Weller, care este atras într-o conspirație complexă, când o femeie misterioasă, care nu-și amintește trecutul, este găsită în Times Square, cu corpul acoperit în totalitate de tatuaje codate. După șocantul episod final al sezonului doi, care a dezvăluit un set de tatuaje luminoase pe corpul lui Jane, acțiunea din sezonul trei are loc peste un an jumătate, când Weller o găsește în sfârșit pe Jane, care fusese pe fugă. Când cei doi descoperă noile ei tatuaje ascunse, Jane este forțată să se întoarcă la FBI, unde Weller, Jane și restul echipei pornesc să rezolve aceste noi puzzle-uri și să oprească conspirațiile periculoase pe care le scot la suprafață. Însă tatuajele dezvăluie și cele mai întunecate secrete ale echipei.

 

CLAWS/ PRINTRE DEGETE – III

Din 10 iunie, un episod în fiecare săptămână

 

Serialul e o meditație întunecată și amuzantă despre cât de dure pot fi femeile și prezintă ascensiunea a cinci manichiuriste perfide care lucrează la un salon din Florida, unde se întâmplă mai multe lucruri decât niște simple manichiuri.

Serialul este o meditație întunecată și amuzantă despre cât de dure pot fi femeile. Acțiunea se petrece într-un salon din sudul Floridei și prezintă ascensiunea a cinci manichiuriste diferite și perfide care lucrează la salonul Nail Artisan of Manatee County, unde se petrec mult mai multe decât simple pedichiuri. La sfârșitul sezonului doi, Desna a evitat o căsătorie cu sinistrul doctor Ruval, a omorât-o pe Zlata, șefa organizației criminale rusești, și a moștenit un nou cazinou. Festivitățile s-au terminat cu o mare răsturnare de situație când Virginia a fost împușcată în locul Desnei în timp ce își plănuiau noua aventură în afaceri. În sezonul trei, doamnele află repede că mizele nici că ar putea fi mai mari în lumea cazinoului, iar Desna o să își asume un risc când intră într-o afacere cu sinistrul cuplu Mac și Melba.

 

SIREN/SIRENA – II

A doua parte a sezonului 2, de la episodul 9, din 27 iunie, un episod în fiecare săptămână

Serialul ne duce în Bristol Cove, un oraș de coastă cunoscut pentru legenda potrivit căreia aici au locuit sirene. Când sosirea unei fete misterioase dovedește că această legendă e reală, lupta dintre om și mare se dă pe viață și pe moarte.

Serialul ne duce în Bristol Cove – un oraș de coastă cunoscut pentru legenda potrivit căreia aici au locuit, odinioară, sirene. Când sosirea unei fete misterioase dovedește că această legendă este cât se poate de adevărată, lupta dintre om și mare se dă pe viață și pe moarte, căci aceste ființe de pradă vor să își recupereze oceanul. Serialul îl are drept protagonist pe Alex Roe în rolul lui Ben, un biolog marin care e atras de Ryn, noua fată misterioasă din oraș, o femeie ciudată, cu un secret întunecat, jucată de Eline Powell. Fola Evans-Akingbola este Maddie, un biolog marin care lucrează cu Ben și care este extrem de suspicioasă față de Ryn. Ian Verdun este Xander, un pescar decis să descopere adevărul; iar Rena Owen este Helen, excentrica orașului, care pare să știe mai multe despre sirene decât lasă să se înțeleagă.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare