Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Mariah Carey va avea un băiat în martie

27 October 2010

Cântăreaţa Mariah Carey (40 de ani) a refuzat până acum să confirme zvonurile insistente conform cărora ar fi însărcinată cu primul ei copil, dar hollybaby.com a obţinut informaţii de la o sursă apropiată care dă detalii despre subiect.

Aceasta a explicat că Mariah – care e căsătorită din aprilie 2008 cu actorul şi muzicianul Nick Cannon (30 de ani) – este însărcinată în luna a patra, cu un băieţel şi va naşte anul viitor, în primăvară. „Are un băiat, dar nu vrea să spună nimic despre asta pentru că are 40 de ani şi este superstiţioasă. Dar o să apară la Oprah şi o să anunţe curând vestea cea mare', a spus sursa amintită.

Mariah va începe curând promovarea noului ei album, „Merry Christmas II You' (care apare pe piaţă din 2 noiembrie), şi ar trebui să anunţe cât de curând că va deveni mămică. Cei doi soţi sunt, se pare, încântaţi de veste şi încă nu s-au decis dacă cel mic va fi crescut la New York sau la Los Angeles.

Sursa a mai spus că motivul pentru care s-a îngrăşat atât de mult cântăreţa este legat de medicamentele pe care le-a luat pentru creşterea fertilităţii.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare