Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Maria Iordănescu revine la pupitrul Știrilor Focus Sport. „Sunt deja convinsă că îmi va fi foarte greu”

de Redactia Tvmania,

Maria Iordănescu este gata să se întoarcă pe micul ecran, la jumătate de an de când a devenit mămică pentru prima oară. Ce spune vedeta Prima TV despre întoarcerea sa la pupitrul știrilor din sport și cine va avea grijă de micuța Thea.

Maria Iordănescu, din nou la pupitrul Știrilor Focus Sport

La 6 luni după nașterea Theei, Maria Iordănescu revine pe micul ecran. Prin urmare, de sâmbătă, 21 octombrie, ea va prezenta Focus Sport. Dacă ultimele luni din viața ei au fost dedicate micuței Thea, Maria este pregătită și nerăbdătoare să se reîntâlnească cu telespectatorii Prima TV.

„Aștept această revenire încă de pe vremea în care nici nu plecasem de la locul de muncă. Am plecat cu greu, mi-am luat la revedere în lacrimi de la colegi deși știam că mă voi întoarce repede. A venit, în sfârșit, și momentul acesta pe care l-am așteptat toată perioada în care am stat acasă. Sincer, mă uităm cu jind la colegii mei la televizor așteptând momentul întoarcerii”, spune Maria.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Cel mai dificil test pe care va trebui să îl treacă este despărțirea de micuța în vârstă de 6 luni. Nedespărțite până acum, Maria și Thea vor trebui să învețe să stea departe una de cealaltă pentru câteva ore.

„Sunt deja convinsă că îmi va fi foarte greu și spun asta pentru că în momentele în care își face somnul de după-amiază și doarme câteva ore legat aștept momentul în care se va trezi ca să petrecem timp împreună, să râdem, să ne jucăm. Nu am fost până acum mai mult de două, trei ore maxim plecată de lângă ea. Dar o să încerc să-mi fac treaba eficient la muncă și să mă întorc la ea și să găsesc cumva un echilibru între cele două roluri. Familia Prima TV este a doua mea familie iar sediul televiziunii este a doua mea casă, așa că era momentul reîntoarcerii și simțeam nevoia să-mi continui visul și să-mi duc pasiunea mai departe. Eu cred că un copil nu trebuie să fie niciodată un impediment în viața unui adult, ci, dimpotrivă, copilul este binecuvântarea și bucuria și fericirea și împlinirea unei mame, dar care are totuși și visul propriu și independent.”

În timp ce mama ei va prezenta jurnalele de sport la Prima TV, Thea va fi pe mâini bune.

„Micuța va rămâne în grija bunicilor ei care abia așteaptă să mai prindă niște momente în plus alături de nepoțica lor. Eu sunt așa… Toma necredinciosul din fire și sunt liniștită doar dacă fetița este pe mâinile lor. Am toată încrederea că se vor descurca de minune cât mami va lipsi de acasă”, a mărturisit Maria Iordănescu, care poate fi urmărită din 21 octombrie, în jurnalele Focus Sport de la Prima TV.

Sursa foto: Prima TV

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te