Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Kate si william

Marea Britanie e cu sufletul la gură. Ducesa Kate Middleton, dusă la spital!

23 April 2018

Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a fost dusă la spital după ce a intrat în travaliu și urmează să dea naștere celui de-al treilea copil, anunță printr-un scurt comunicat Palatul Kensington.

 

Potrivit reprezentanților casei regale, ducesa a fost internată la Spitalul St. Mary, din centrul Londrei, luni dimineața.

„Înălțimea Sa Regală, Ducesa de Cambridge, a fost internată în Spitalul St. Mary, din Paddington, Londra, la începutul acestei dimineți, ea aflându-se la începutul travaliului. Ducesa a fost transportată cu mașina de la Palatul Kensington către Spitalul St. Mary, alături de Ducele de Cambridge', s-a precizat în cadrul comunicatului .

Kate Middleton și Prințul William nu au vrut să știe dacă vor avea o fetiță sau un băiețel, așa că sexul copilului va fi o surpriză pentru toată lumea. Nou-născutul ar urma să fie al cincilea la succesiunea tronului.

Ducesa de Cambridge va fi supravegheată de o echipă de 20 de medici, printre care și cei doi obstetricieni cu care Kate Middleton a născut în trecut. După naștere, ducesa va lipsi o perioadă din viața publică, dar va participa la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle, care va avea loc pe 19 mai.

Kate Middleton și Prințul William mai au doi copii: un băiețel, Prințul George, în vârstă de 4 ani, și Prințesa Charlotte, în vârstă de 2 ani.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare