Marcel Iureș ne invită să-i fim alături în seria „Enigmele României”, de la History Channel. „Sunt fascinat de istoria țării în care m-am născut”. EXCLUSIV
Recent, History Channel a lansat extraordinara serie documentară „Enigmele României”, avându-l ca gazdă pe aclamatul actor Marcel Iureș. Acesta ne prezintă, cu eleganța sa bine cunoscută, câteva cazuri de interes deosebit pentru publicul din România, tratate în această producție cu claritate și profesionalism.
„România este, ea însăși, o enigmă. Fiecare piatră ascunde o taină, o poveste fascinantă, care abia așteaptă să fie scoasă la lumină. Enigme învăluite în mister, destine care sfidează imaginația, povești care te fac să te întrebi: Cum? De ce? și, mai ales, Cine?”, ne spune marele actor cu vocea sa inconfundabilă, prefațând această producție de anvergură. „Cred că emisiunea va fi o mare oportunitate de a promova moștenirea culturală fascinantă a României în întreaga lume, iar eu sunt onorat să fiu ambasadorul ei”, a declarat domnul Marcel Iureș, care ne-a povestit câte ceva despre proiect, în exclusivitate pentru cititorii TV Mania.
TV Mania: Ce v-a convins să vă implicați în serialul „Enigmele României”, difuzat de History Channel? Pentru că implicarea dumneavoastră înseamnă un gir moral. Dacă nu ar fi fost un proiect de calitate, sunt sigură că nu exista această asociere. Ce vi s-a părut că face acest serial în mod deosebit pentru un portret insolit al României și cum v-a impresionat selecția subiectelor?
Marcel Iureș: Dacă ești atent și trăiești normal, ceea ce e bun și atractiv îți vorbește de la sine, deci nu e un proces așa de elaborat și complicat. Evident că e atractiv că se întâmplă în România, că e despre subiecte care sunt pe buzele multora, că există multe documente și multe întrebări și șoapte și sferturi de idei, de tot felul, e extrem de important asta. Evident că sunt fascinat de istoria țării în care m-am născut și în care trăiesc, în limba în care trăiesc, în care îmi câștig existența, și atunci cred că v-am răspuns deja, pentru că nu e o chestiune de gând, e o chestiune de instinct și de naturalețe.
Când vor vedea că sunteți implicat în proiect, spectatorii vor ști că nu le serviți niște lucruri care să le jignească inteligența. Pentru că, atunci când vorbim despre mister, există și abordări mai puțin inspirate. Așteptăm ca misterul să nu fie, aici, împovărat de atât de răspânditele teorii ale conspirației, așa zisele „dezvăluiri”, atât de agresive astăzi. Care este granița fină dintre ele? Fiindcă și Mihai Eminescu, și Vlad Țepeș, de exemplu, sunt nume sacre pentru noi și tocmai pe seama lor s-au dezvoltat cele mai multe teorii. Cât de multă lumină poate face un documentar profesionist în cazul lor?
Misterul este la îndemâna și a unui analfabet, și a unui geniu. Noi ne ocupăm aici de ele respectând o limbă coerentă, o limbă română de clasă, pe care să o înțeleagă toată lumea și să se simtă bine ascultând-o. Selecția subiectelor e abia la început. Cum spuneați, foarte bine, nu ne ocupăm cu dezvăluiri, ci cu crearea unui spațiu mental, a unui spațiu de interes cu o gradație mai aproape de noi, cu o temperatură mai mare, cu un interes pe măsură. Mi-e și foarte greu să evaluez, pentru că noi trăim aici, eu trăiesc aici. Am avut o echipă minunată, știu destul de multe lucruri despre subiectele pe care o să le explic și o să le susțin, de-a lungul timpului, așa că întrebați un om angajat deja în efortul ăsta. Am fost invitat și să fluidizez cumva, să fac mai plăcută căutarea. Vulgaritățile nu-și au locul în acest serial. Cu ce mă ocup eu acum este să torn limba relatată într-o limbă documentată, care sună într-un fel, are echilibru, păstrează și respectă melodia, muzica din limba română, care este formidabilă și o frumusețe. Și, dacă facem toate lucrurile astea cum trebuie, eu zic că va fi bine.
Mai e ceva, sunt subiecte pe care, probabil, oamenii nu-și dădeau seama cât de mult le așteptau. Am aflat, de-a lungul timpului, din nenumărate documentare, despre OZN-uri, despre președinți americani, despre personalitățile tuturor, dar despre personalitățile noastre nu prea există multe producții de gen. Aici mă gândesc că este o oportunitate în plus. Apropo de limba română – pe care o iubiți atât de mult și prin care vă definiți –, cum vi se pare că se mai vorbește ea astăzi? De ce tinerii mai vorbesc și azi în limbă de lemn fără să le-o mai ceară nimeni?
Vă imaginați ce simt englezii sau americanii? Noi suntem recenți în privința asta. Știți care e singura mea grijă? Să nu stric ceea ce au strunjit și filigranat alții. Pentru că avem înaintași gigantici, de la Andrei Mureșanu, Aron Pumnul, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, până la Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu și așa mai departe. Sunt oameni care s-au încărcat cu limba română, trăiesc datorită ei și o slujesc. Aparent, trăim într-o limbă unificată. Slavă bunului Dumnezeu că avem o limbă literară bună, melodioasă, frumoasă, care a dat măsura și în traduceri, dacă ne gândim la Eminescu, care înțelegea, vorbea și citea nemțește, ce efort a fost să traducă din germană, ce suferință a putut avea când nu găsea cuvintele românești. E formidabil, e o experiență, asta merită un film întreg. Noi, din fericire, suntem răsfățați, avem opt variante de „Hamlet”, șapte sau șase de „Richard al II-lea” și „Richard al III-lea” și așa mai departe. De la Coșbuc încoace, s-a tradus Shakespeare cu entuziasm. Și atunci, ca orice om care se simte bine în limba lui și în țara lui și își câștigă existența aici, nu pot face altfel. Trebuie să am grijă de limbă, măcar să nu o stric dacă nu pot să contribui într-o altă măsură. În sensul ăsta, e abia începutul unei lupte cu hazardul, cu nepăsarea, cu consumul excesiv al limbii, să știți că limba se consumă prin puținătatea ei, care este corespondentul ne-contribuției.
Și al neinventivității. Se vorbește încremenit.
Da, asta vine dintr-un fel de a trăi, dintr-un fel de a te așeza în viață și în societate.
În ce vă vom mai vedea în curând?
Deocamdată am câteva proiecte, dar nu vorbesc despre ele. Am tot citit proiecte de film, scenarii, pentru că, apropo de limbă, este ceea ce m-a îndepărtat de ele, toți vorbesc la fel, un fel de Ferentari combinat cu Colentina.