Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Marc Anthony refuză să mai lucreze cu JLo

8 December 2011

Marc Anthony a refuzat să filmeze alături de fosta lui soție, chiar dacă imaginile urmau să facă parte din show-ul „Q’Viva! The Chosen', la care lucrează amândoi, scrie Daily Mail în ediția online.

Luna trecută, Jennifer Lopez a mers alături de Marc Anthony în Puerto Rico, special pentru a filma mai multe secvențe împreună, iar lucrurile păreau să meargă perfect. Cu toate astea, proaspăta relație a cântăreței cu dansatorul Casper Smart a pus paie pe foc și l-a făcut pe Marc să își iasă din minți.

Presa speculează că tânărul dansator este motivul pentru care Marc Anthony nu a mai acceptat să lucreze alături de Jlo, ea călătorind singură în mai multe țări latino-americane cu scopul de a realiza bucăți din viitoarea emisiune.

„Marc și Jlo au avut o discuție aprinsă la telefon, imediat după ce el a aflat că Jennifer a fost cu Casper Smart în Maroc', a spus o sursă citată de Daily Mail.

Marc Anthony se gândește serios să renunțe la show, iar pentru asta a început deja să poarte adevărate tratative cu producătorul emisiunii.

Într-una dintre discuții, al cărei conținut a ajuns în presă, Marc Anthony i se confesa producătorului că numai Jennifer este de vină pentru decizia lui.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare