Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Mara Ciubotaru,  noua arhitectă de la „Visuri la cheie”: „Dacă pe șantier intrăm cu bocancii, în viața familiilor intrăm desculți”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

„Visuri la cheie” a ajuns deja la al nouălea sezon, iar emoțiile tuturor celor implicați în realizarea acestui format sunt uriașe. Mai ales pentru nou-veniții din echipa arhitecților, așa cum este cazul Marei Ciubotaru.

Alături Dragoș Bucur și gașca arhitecților de la „Visuri la cheie”, Mara Ciubotaru colorează și realizează, la propriu și la figurat, visurile familiilor greu încercate. Este primul ei sezon la Pro TV și consideră că această experiență este copleșitoare și provocatoare în același timp. Mara a început încă de la 16 ani să se pregătească pentru profesia de arhitect și a urmat cursurile Liceului de Artă George Apostu, secția Arhitectură, din Bacău. Apoi a absolvit  studiile Facultății de Arhitectură, din cadrul Universității Ion Mincu, București.

Este prima ta experiență în această emisiune. Care sunt cele mai mari provocări ale acestui format?

E o provocare să întâlnești familiile și să le afli povestea. Dacă pe șantier intrăm cu bocancii, în viața familiilor intrăm desculți, pe vârfuri. Și ca să ni se deschidă ușa acolo, trebuie să ne vulnerabilizăm. Oamenii pentru care facem casele în cadrul emisiunii Visuri la cheie nu sunt benericiarii de zi cu zi. Ne confruntăm cu multă sensibilitate, uneori chiar traume. E o provocare să îți ieși din haina arhitectului hotărât pe anumite principii și direcții, să lași garda jos și să construiești pe o poveste sensibilă, să reușești să transformi durerea și lipsa în frumos. Dar cred că asta îmi place cel mai mult.

Care a fost proiectul care ți-a dat cele mai mari bătăi de cap în acest sezon?

Un proiect special, de la Câmpulung Moldovenesc. E vorba de un cățel bibelou cu valoare sentimentală pe care l-am luat în grijă câteva săptămâni. Asta pentru că am vrut să îl transform și introduc în amenajare. Dacă mi-a ieșit și cum, nu pot spune, trebuie să ne urmăriți miercurea, de la 21:30.

Alături de colegii tăi colorezi visuri… la propriu și la figurat. Care a fost reacția care te-a lăsat fără replică în acest sezon?

Am amenajat apartamentul unui tânăr de 17 ani care și-a pierdut ambii părinți și a rămas singur. Când ne-a văzut și a înțeles că îi vom face casa, s-a uitat la noi și a zis: are tata grijă de mine, de sus, de acolo. Și da, chiar am simțit că suntem niște mesageri trimiși pentru el.

Care este culoarea / materialul / unealta preferată?

Îmi plac elementele brute, din natură: lemn brut, plante uscate (stuf, frunze de palmier, ramuri uscate), bucăți de rocă, piatră, conuri. Pentru că e acel contrast de perfecțiune a tehnologiei prin mobilier și elemente brute, crude, care fac amenajarea mai umană, reală și așezată. Nu sunt adepta amenajărilor tip showroom. Îmi place perfecțiunea imperfectului.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te