Filmul din această seară are o intrigă surprinzătoare şi se remarcă printr-o distribuţie bine aleasă. Tânărul avocat din New Orleans Lawson Russell (Cuba Gooding Jr.) primeşte un manuscris din partea unui bărbat care apoi moare în condiţii misterioase. Văzând în acest manuscris un posibil best-seller, pe care el nu a fost niciodată în stare să-l scrie, deşi s-a străduit, Lawson se decide să publice cartea, cu propriul lui nume. Numai că asemănările dintre cele descrise în carte şi realitate sunt prea apropiate, ceea ce îi aduce lui Lawson numai necazuri. Mai concret, faptele violente care fac subiectul cărţii (asasinarea unor avocaţi) au legătură cu moartea, aparent fără motiv, a unor oameni din viaţa reală. Poliţia intră pe fir şi primul suspect pe lista posibililor criminali e chiar avocatul Lawson. Brusc, acesta se trezeşte în postura cu care, de obicei, erau obişnuiţi clienţii pe care îi apăra. Tom Berenger apare în rolul unui detectiv ambiţios.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News