Miercuri, 9 decembrie, de la ora 20:00, fanii serialelor turcești vor putea urmări o poveste incredibilă de viata, inspirată din realitate – „Prizoniera destinului” (titlul original: „Dogdugun Ev Kaderindir”).  Serialul turcesc va putea fi urmărit trei zile pe săptămână, de miercuri până vineri, de la 20:00, iar evenimentele intense, emoțiile uriașe și intriga puternică îi vor cuceri pe telespectatori.

    Productia o are în centrul acțiunii pe Zeynep (Demet Özdemir), o fată frumoasă la chip și suflet, care trece printr-o serie de experiențe dramatice si care ajunge să fie prinsă dureros între iubirea pentru familia de sânge și cea adoptivă.

 

Ruptă cu brutalitate de familia de sânge, Zeynep primește o șansă la normalitate

 

Născută într-o familie foarte săracă, frumoasa Zeynep se simte nedorită, încă de mică, în comparație cu ceilalți doi frați ai ei. Tatăl nu este un sprijin real în familie, în comparație cu mama care duce tot greul și încearcă să facă față greutăților cum știe mai bine. Pentru micuța Zeynep viața devine un carusel de emoții intense după ce fratele ei, bolnav, moare din cauza unui tratament nepotrivit. Din acel moment de răscruce, pentru Zeynep se schimbă totul. Parinții naturali o dau spre adopție, iar tânăra intră în mijlocul unei familii care o va crește și iubi că pe propriul copil.

            Zeynep se dezvoltă într-un mediu echilibrat, înconjurată de iubire și educată în cel mai bun mod cu putință, dar totul ia o turnură dramatică din momentul în care mama naturală, Sakine, își face apariția în viața tinerei, căutând să recapete controlul asupra vieții fiicei sale.

Nu pierdeți, miercuri, 9 decembrie, de la ora 20:00, premiera serialului ”Prizoniera destinului”, o poveste intensă de viață, inspirată din realitate. Producția va putea fi urmărită trei zile pe săptămână, de miercuri până vineri, de la ora 20:00.

După începerea difuzării serialului “Prizoniera destinului”, telespectatorii vor putea urmări în continuare noi episoade ale serialului “Nemilosul Istanbul”, în fiecare luni și marți, de la ora 20:00, la Kanal D!

 
Urmărește-ne pe Google News