Homepage  / Muzică

Maestrul Gheorghe Zamfir, implorat să rămână în Franța: „Mi-a fost mai mult dor de țărâna de acasă!”

Maestrul Gheorghe Zamfir, implorat să rămână în Franța: „Mi-a fost mai mult dor de țărâna de acasă!"

de Andreea Borcilă,

Maestrul Gheorghe Zamfir, supranumit „Regele naiului”, este o legendă a muzicii instrumentale, câștigând la nivel mondial nenumărate premii, distincții, discuri de aur și de platină. Pentru marele artist, există cineva care i-a ghidat pașii spre liceul de muzică și tot cel care i-a pus naiul în mână.

Jacques Chirac i-a spus „rămâi la noi, Zamfir!”

Sunt cuvinte de laudă pe care naistul Gheorghe Zamfir le-a auzit din partea fostului președinte al Franței, Jacques Chirac, pe vremea când acesta din urmă era primar al Parisului. Maestrul locuia într-un apartament din capitala Franței, bucurându-se că întreaga muncă îi era recunoscută și mult mai apreciată. În presa pariziană a anilor ’70, despre Gheorghe Zamfir se scria în peste 1.200 de articole.

Totuși, nu a rămas: „mi-a fost mai mult dor de țărâna de acasă, de țuica aia de 27-28 de grade” cu care tatăl său îl servea de fiecare dată când îl vizita la Paris. Un interviu în exclusivitate cu Gheorghe Zamfir, difuzat în cadrul seriei „Legendele” de pe canalul de youtube al lui Dan Negru, care poate fi vizionat aici.

Marele naist a colaborat cu artiști celebri despre care spune că sunt „o parte din istoria universală”. Gheorghe Zamfir a participat la coloana sonoră a unuia dintre cele mai cunoscute capodopere cinematografice, „A fost odată în America” (Once upon a time in America, 1984). „Ei au venit la mine, nu știam despre ce e vorba…”, referindu-se la regizorul Sergio Leone și la compozitorul și dirijorul Ennio Morricone. Deși naiul inconfundabil al lui Gheorghe Zamfir se aude într-un moment crucial al filmului, artistul nu a fost prezent la premiera „A fost odată în America”: „dar, aveam eu timp?”. Maestrul Gheorghe Zamfir cucerea, cu muzica sa, aplauzele spectatorilor din întreaga lume.

„Plângea Sergiu Celibidache când îi cântam doine românești”

Naistul a vorbit despre unul dintre cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, dirijorul și compozitorul Sergiu Celibidache: „Plângea când îi cântam doine românești în apartamentul meu din Paris”. Despre Dumnezeu spune, cu lacrimile curgându-i arzând pe obraji, „că este cel care i-a ghidat pașii spre liceul de muzică și tot cel care i-a pus naiul în mână”: „Poți să faci ceva fără El?”. Talentul lui Gheorghe Zamfir a ajuns atât de departe, inclusiv în platourile emisiunilor americanului Johnny Carson, cel care a fost gazda „The Tonight Show Starring Johnny Carson” timp de 30 de ani, pentru care a primit șase Premii Emmy.

Gheorghe Zamfir, adorat de Papa Ioan Paul al II-lea

Celebrul naist a fost chemat de două ori de Papa Ioan Paul al II-lea la Vatican, vorbind în limba franceză: „avea o aură pe care nu o puteai vedea dacă nu aveai o inițiere”. Gheorghe Zamfir a plecat la Roma pentru a înregistra patru piese, timp de o săptămână, însă Vaticanul i-a cerut alte patru cântece.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton