Madonna va cânta două melodii pe scena de la Eurovision din Israel, concursul desfășurându-se luna viitoare.
Madonna va cânta două melodii pe scena de la Eurovision din Israel, concursul desfășurându-se luna viitoare.
Acesta va fi cel de-al patrulea concert susținut de Madonna în Israel, cântând aici în 1993, 2009 și 2012. Israel a câștigat concursul anul trecut, cu 529 de puncte, după ce Netta a uimit țările participante cu melodia „Toy”. Cipru s-a clasat pe locul al doilea, cu 436 de puncte, iar Austria a ocupat locul al treilea cu 342 de puncte.
Recent, Madonna și-a exprimat dezaprobarea în legătură cu un film ce urmărea realizarea unei cronologii a carierei sale. Când artista a auzit despre scenariul scris de Elyse Hollander, intitulat „Blond Ambition”, a fost foarte clară în această privință:
„Nimeni nu știe ce eu știu și ce am văzut. Doar eu îmi pot spune povestea. Oricine altcineva încearcă acest lucru este doar un șarlatan și un prost. Caută faimă fără să muncească. Asta este boala din societatea noastră”, a scris Madonna la acea vreme pe Instagram.
Atât fanii Madonnei, cât și fanii Eurovision, așteaptă cu nerăbdare concursul și apariția artistei, care, cu siguranță, va fi una remarcabilă.