Homepage  / Vedete străine

Madonna, un nou mesaj după ce a avut probleme de sănătate. Ce le-a transmis fanilor. „Cât de norocoasă sunt”

Madonna, un nou mesaj după ce a avut probleme de sănătate. Ce le-a transmis fanilor. „Cât de norocoasă sunt”

de Redactia Tvmania

Cântăreaţa americană Madonna, 64 de ani, a transmis duminică, 30 iulie, un mesaj emoționant după ce în urmă cu o lună a trecut prin momente delicate. Ea a ajuns pe mâinile medicilor, după ce a ajuns la spital cu „infecţie bacteriană gravă”.

La o lună de când a ajuns pe mâinile medicilor, Madonna a mărturisit că s-a gândit bine la momentele delicate prin care a trecut, iar acum a făcut public un mesaj prin care le-a mulțumit copiilor ei pentru suportul acordat în această perioadă, precizând că dragostea lor a fost cel mai bun medicament.

„Dragostea din partea familiei și a prietenilor este cel mai bun medicament”, a scris Madonna, într-o postare pe pagina sa de Instagram, atașând și o serie de fotografii cu doi dintre cei șase copii ai săi, David Banda și fiica ei, Lourdes.

„În această lună de când m-am externat, am reflectat. Ca mamă, poți să fii implicată în nevoile copiilor tăi și să dăruiești nesfârșit. Dar când m-am îmbolnăvit, copiii mei au fost lângă mine, le-am văzut o latură pe care nu o mai văzusem până acum”, a continuat celebra cântăreață, potrivit Page Six.

Madonna are o fiică, Lourdes Leon, cu Carlos Leon, și un fiu, Rocco Ritchie, cu regizorul Guy Ritchie. De asemenea, este mama a patru copii adoptați: David Banda, Chifundo „Mercy” James și gemenele Stella și Estere, notează CNN.

Madonna i-a mulțumit și managerului ei, Guy Oseary, care i-a dăruit un tablou. „Am plâns în hohote când am deschis acest cadou pentru că mi-am dat seama cât de norocoasă sunt că sunt în viață. Și cât de norocoasă sunt să-i cunosc pe acești oameni și pe mulți alții care nu mai sunt. Le mulțumesc tuturor îngerilor mei care m-au protejat și m-au lăsat să rămân să-mi termin munca!”, a mai scris Madonna.

Madonna a fost la un pas să moară din cauza unei infecții bacteriene

Pe 24 iunie a acestui an, Madonna a internată la Terapie Intensivă din cauza unei infecții bacteriene. A fost la un pas să moară, așa cum a spus inclusiv managerul ei, care a ieșit în față și a vorbit despre problemele acesteia de sănătate. Din fericire, artista este bine acum și se axează pe starea ei de sănătate mai mult ca niciodată. De asemenea, atunci când a ieșit din spital a ținut să își liniștească fanii, mărturisind că se simte foarte bine.

„Mulțumesc pentru energia pozitivă, rugăciuni și cuvintele de vindecare și încurajare. Am simțit dragostea voastră. Sunt pe drumul spre recuperare și sunt incredibil de recunoscătoare pentru toate binecuvântările din viața mea. Primul meu gând când m-am trezit în spital au fost copiii mei. Al doilea gând a fost că nu am vrut să dezamăgesc pe nimeni care a cumpărat bilete pentru turneul meu. De asemenea, nu am vrut să-i dezamăgesc pe oamenii care au lucrat neobosit cu mine în ultimele luni pentru a-mi crea spectacolul. Urăsc să dezamăgesc oamenii. Acum mă concentrez pe sănătatea mea și să mă recuperez și vă asigur că voi reveni cu voi cât de curând voi putea!”, a spus Madonna pe paginile ei de socializare, după ce a ieșit din spital.

Madonna urma să înceapă din 15 iulie turneul său mondial „Celebration”, pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a carierei sale muzicale, însă a fost amânat în urma spitalizării artistei.

Foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton