Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Madonna sterilizează în urma ei

25 June 2012

O echipă de strilizare curăţă orice urmă de ADN din cabinele folosite de Madonna în cadrul turneului mondial MDNA'.

 

Madonna (53 de ani) a angajat o echipă de sterilizare care are rolul de a se asigura că nici o mostră din ADN-ul artistei nu rămâne în urmă.

 

Cântăreaţa recurge la această măsură extremă de teamă că fanii ar putea să-i fure mostre din ADN şi cere sterilizarea cabinei după fiecare concert.

 

Această informaţie a fost făcută publică de Álvaro Ramos, organizatorul concertului susţinut de Madonna în Portugalia.

 

„Trebuie să luăm măsuri speciale de îngrijire, cum n-am mai văzut la nici un alt artist până acum. Nici măcar nu putem să ne uităm în cabina de schimb, chiar dacă a terminat, sau să deschidem uşa.

 

Putem să intrăm în cabină doar după ce echipa ei de sterilizare şi-a terminat treaba, iar ADN-ul Madonnei a dispărut. Această măsură este luată pentru protecţia ei şi o face să se simtă confortabil. Înţeleg de ce face asta, dar totul este dus la extrem', a explicat organizatorul.

 

Álvaro Ramos a mai spus că doar persoanele din anturajul Madonnei au acces în culise, iar echipa ei îi construieşte cabina înainte de concert.

 

„Echipa ei construieşte cabina de la zero, inclusiv tavanul şi pereţii falşi, pentru a se asigura că nu există camere ascunse'.

 

Sterilzarea cabinei de schimb nu este singura pretenţie a divei, care are nevoie de 20 de linii telefonice internaţionale pentru a ţine legătura cu familia ei.

 

Turneul „MDNA' este al 9-lea din cariera Madonnei, care va susţine 80 de concerte în 30 de ţări pentru a promova albumul cu acelaşi nume.

 

Cântăreaţa a cântat la Bucureşti acum doi ani, în cadrul turneului „Sticky and Sweet'.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare