La începutul lunii februarie, Madonna a avut o apariție controversată, la Premiile Grammy 2023. Acum, artista a vrut să își liniștească fanii și s-a lăudat cu noua ei „față”. Ce a spus în legătură cu operațiile estetice.
de Andra Stana,
La începutul lunii februarie, Madonna a avut o apariție controversată, la Premiile Grammy 2023. Acum, artista a vrut să își liniștească fanii și s-a lăudat cu noua ei „față”. Ce a spus în legătură cu operațiile estetice.
După gala Grammy, de pe 5 februarie, internauții au fost șocați de modul în care arăta fața Madonnei și n-au ezitat să își exprime îngrijorarea sau remarcile pline de umor, în mediul online.
Drept răspuns, artista se laudă acum cu noul ei look.
„Uite cât de drăguță sunt acum că umflăturile de la operație au dispărut”, a scris luni artista pe Twitter, alături de o fotografie în care apare zâmbind pentru aparatul de fotografiat în timp ce stă pe un scaun.
Look how cute i am now that swelling from surgery has gone down. Lol pic.twitter.com/jd8hQyi2Az
— Madonna (@Madonna) February 20, 2023
În instantaneu, cântăreața de 64 de ani poartă o pereche de blugi, o jachetă neagră și o șapcă neagră pe care scrie „Spiritually Hungry”.
Gluma Madonnei a venit la câteva săptămâni după ce a urcat pe scena Grammy pentru a-i prezenta pe Kim Petras – prima femeie transsexual care a cântat la spectacol și a câștigat un Grammy – și pe Sam Smith pentru interpretarea piesei „Unholy”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13Cântăreața, în vârstă de 64 de ani, a urcat pe scenă pentru a-i prezenta pe Kim Petras și Sam Smith, însă internauții n-au putut să nu observe și să nu își exprime părerea despre aspectul ei fizic – mai exact despre fața ei.
„Eu încercând să ignor faptul că Madonna are o față complet nouă”, a scris un fan pe Twitter. „Ce s-a întâmplat cu fața Madonnei?!” a scris altcineva, potrivit Page Six.
La două zile după Grammy, Madonna a răbufnit pe rețelele sociale după ce a fost criticată după apariția ei de la Premiile Grammy 2023.
Madonna i-a criticat pe cei care au ales să se concentreze pe aspectul ei în loc să se concentreze pe discursul pe care l-a ținut înainte de spectacolul istoric pe care l-a prezentat.
Alături de mesajul ei dur, Madonna a publicat și imagini din culise, de la premiile Grammy. În imagini, cântăreața face gesturi obscene împreună cu Sam Smith, pozează cu Cardi B și își arată sutienul din dantelă. Ea chiar l-a sărutat pe compozitorul Jozzy. Postarea ei vine după ce fanii și-au exprimat îngrijorarea pentru cântăreață atunci când abia au putut să o recunoască la premiile Grammy. Desigur, alți internauți au făcut și glume răutăcioase pe seama aspectului ei.
„A fost o onoare pentru mine să-i prezint pe Kim Petras și Sam Smith la gala Grammy. Am vrut să înmânez ultimul premiu, cel pentru albumul anului, dar am considerat că este mai important să prezint prima femeie transsexuală care cântă la Grammy – un moment istoric!!! Și, pe deasupra, a câștigat un Grammy!!!
În loc să se concentreze pe ceea ce am spus în discursul meu, în care am mulțumit pentru curajul unor artiști ca Sam și Kim, mulți oameni au ales să vorbească doar despre fotografiile prim-plan cu mine, făcute cu un aparat de fotografiat cu obiectiv lung de către un fotograf de presă care ar distorsiona fața oricui!!!”, și-a început Madonna mesajul tranșant.
Sursa foto: Hepta