Madonna, apariție fabuloasă la Săptămâna Modei de la Milano
Cântăreața a surprins cu apariția sa la Săptămâna Modei de la Milano, unde a luat parte la mai multe prezentări. Supranumită „Regina Pop”, aceasta a sosit la prezentarea colecției Dolce & Gabbana purtând un voal negru care îi acoperea fața. Totuși, la petrecerea de după eveniment, a uimit pe toată lumea cu aspectul său impecabil. La 66 de ani, ridurile vedetei par să fi dispărut ca prin minune, iar Madonna să fi întinerit cu minim 2-3 decenii.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Madonna a apelat la medicul estetician pentru a avea un chip neted
Deși nu a făcut declarații publice pe acest subiect, se speculează că vedeta ar fi apelat la chirurgi renumiți pentru liftinguri faciale și alte proceduri anti-îmbătrânire. Discuțiile pe această temă au luat amploare după apariția sa la premiile Grammy din 2023, când fanii au observat că fața vedetei părea să fie mult mai netedă decât în aparițiile sale anterioare.
Cu o carieră ce se întinde pe mai bine de patru decenii, „Regina Popului” a reușit să rămână în centrul atenției prin capacitatea sa incredibilă de a se reinventa continuu, păstrându-și relevanța în industria muzicală.
O mare parte din longevitatea și succesul Madonnei se datorează abilității sale de a se reinventa constant. De-a lungul anilor, a explorat o gamă variată de genuri muzicale, de la pop și dance la muzică electronică, R&B și chiar muzică latino. Albume precum Ray of Light (1998) au arătat publicului o Madonna maturizată artistic, combinând sonorități electronice cu teme spirituale și introspective.
Pe lângă muzică, Madonna a avut succes și în alte domenii artistice, inclusiv în film și regie. De asemenea, ea s-a implicat activ în filantropie și activism, fiind cunoscută pentru sprijinul său acordat comunității LGBTQ+ și pentru proiectele sale caritabile, în special în Africa, unde a fondat organizația Raising Malawi.
Fiica Madonnei, Lourdes, a moștenit pasiunea pentru modă
Fiica Madonnei i-a obișnuit pe fani cu aparițiile ei incediare. Lourdes Leon este cunoscută pentru lipsa de inhibiții atunci când vine vorba de ținutele vestimentare pe care le alege pentru evenimentele la care participă.
Într-un interviu acordat anul trecut pentru The Face, Lourdes a rememorat experiențele trăite în copilărie ca fiică a uneia dintre cele mai emblematice figuri din muzică. Lourdes s-a descris ca fiind un copil bine crescut, subliniind importanța manierelor în familia ei.
„Cred sincer că aș fi fost mustrată mai aspru dacă nu aș fi fost disciplinată. Politețea și bunele maniere au fost valori fundamentale care ne-au fost insuflate”, a precizat ea. În plus, Lourdes nu era o adolescentă rebelă tipică. În timp ce unii copii de vârsta ei se furișau pentru a participa la petreceri, ea avea o abordare diferită: „Uneori mă furișam pe acoperiș pentru a fuma o țigară liniștită, dar niciodată nu m-am furișat cu adevărat din casă.”
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și: