Homepage  / Vedete româneşti

Mădălina Ghenea, față în față cu femeia care a terorizat-o ani întregi: „Îmi era frică să-mi duc fiica la școală”

Mădălina Ghenea, față în față cu femeia care a terorizat-o ani întregi: „Îmi era frică să-mi duc fiica la școală”
14

de Cristina Țapu,

Mădălina Ghenea, în vârstă de 37 de ani, a trăit un adevărat coșmar timp de mai mulți ani, fiind victima hărțuirii și amenințărilor pe rețelele sociale. Actrița a depus o plângere în Italia, iar procesul a început pe 17 decembrie, la tribunalul din Milano. Pentru prima dată, românca s-a aflat față în față cu persoana care i-a provocat teamă pentru siguranța ei și a familiei sale.

Mădălina Ghenea, față în față cu femeia care a terorizat-o ani întregi

Ani la rând, o româncă de 45 de ani din Limbiate, Italia, i-a transformat viața Mădălinei Ghenea într-un adevărat calvar, forțând-o să-și schimbe complet rutina și să trăiască mereu cu teama că ar putea fi urmărită sau atacată. Cele două s-au confruntat pentru prima dată în sala de judecată, la primul termen al procesului, unde judecătorul a admis și acțiunea civilă depusă de mama actriței. Pe 26 ianuarie, judecătorii vor decide dacă o vor trimite sau nu în instanță pe femeia care a tulburat liniștea Mădălinei Ghenea.

Venice Diva E Donna Prize Red CarpetIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

În cadrul procesului, Mădălina Ghenea a făcut declarații uimitoare. Actrița a povestit că primea adesea amenințări pe pagina de Facebook și susține că a pierdut numeroase contracte de imagine din cauza femeii care a hărțuit-o.

„Am petrecut Crăciunul și Anul Nou 2022 încuiată în casă, cu jaluzelele trase, în timp ce mama plângea pentru că îmi era teamă că mă așteaptă cineva afară. Au fost momente când îmi era frică să-mi duc fiica la școală. Am suferit, de asemenea, daune de imagine și, dacă sunt aici la audiere, este și pentru a-mi proteja fiica și restul familiei. Dacă voi primi o sumă drept despăgubire, o voi dona unei organizații de caritate”,
a declarat Mădălina.

Agresoarea Mădălinei neagă acuzațiile care îi sunt aduse

Actrița susține că nu știe care a fost motivul pentru care românca a decis să o amenințe și să hărțuiască. În plus, agresoarea neagă cu vehemență acuzațiile care îi sunt aduse și susține că nu ea este cea care a făcut-o pe Mădălina să se simtă în nesiguranță.

„Nu pot explica. Sunt conștientă că lumea noastră se află sub lupa celor care ne privesc, iar ca artist accept criticile, chiar dacă nu sunt o persoană cunoscută, în ciuda faptului că am fost la Sanremo. În ceea ce mă privește, prefer să îmi folosesc timpul pentru a face temele cu fiica mea, decât să scriu insulte pe paginile altora, sau să creez sute de profiluri false pe rețelele sociale”, a concluzionat Mădălina.

În prezent, Mădălina locuiește în Italia alături de fiica sa, Charlotte, în vârstă de șapte ani. Micuța a moștenit trăsăturile mamei sale, iar vedeta încearcă să o țină departe de lumina reflectoarelor și să o expună inutil privirile curioșilor. Cu toate acestea, Mădălina a distribuit pe pagina personală de Instagram imagini în care apare alături de fiica sa.

Sursă foto: Hepta/Profimedia – Instagram

Citește și:


Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton