Homepage  / Uncategorized

Mădălin Ionescu, despre motivul pentru care a plecat de la Acces Direct cu scandal. „Un final bizar”. A revenit la Antena 1 după o pauză de 14 ani

Mădălin Ionescu, despre motivul pentru care a plecat de la Acces Direct cu scandal. „Un final bizar”. A revenit la Antena 1 după o pauză de 14 ani
8

de Redactia Tvmania

Mădălin Ionescu a părăsit show-ul „Acces Direct” acum 14 ani, iar acum a revenit în trust. Care au fost, de fapt, motivele care l-au făcut să plece.

După o pauză de 14 ani, Mădălin Ionescu a revenit în trustul în cadrul căruia a prezentat și „Acces Direct”. El prezintă acum emisiunea „Viața fără filtru”, pe Antena Stars. De curând, omul de televiziune și-a deschis sufletul și a explicat de ce a plecat inițial de la Antena 1 și ce simte acum, după lansarea noului proiect la TV.

Mădălin Ionescu, care a revoluționat genul tabloid cu emisiunea „Acces Direct”, spune azi că plecarea de la Antena 1 a fost „un final bizar și nefiresc”, scrie libertatea.ro. Problemele din viața sa personală și-au pus atunci amprenta asupra vieții sale profesionale.

Am plecat de la Antenă în calitate de lider de audiență și după ce am produs, cu toată modestia, o revoluție a genului tabloid în TV. Acces Direct a fost prima emisiune zilnică de televiziune din România care a depășit o medie lunară de un milion de telespectatori! E adevărat că a fost un final bizar și nefiresc, dar nu am fost niciodată ranchiunos. Am privit doar înainte. La întoarcere, am găsit un trust și mai solid, cu succese de piață mari și incontenstabile. Antenele dau astăzi ora exactă pe piața media”, a spus prezentatorul TV pentru viva.ro.

Madalin Ionescu_Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Mădălin Ionescu: „Nu am avut ce să ascund”

În același interviu, Mădălin Ionescu a vorbit deschis despre motivul pentru care, în urmă cu 14 ani, a părăsit Acces Direct, cu toate că emisiunea se bucura de succes la Antena 1.

Nu am vrut niciodată să îmi protejez prea tare viața personală pentru că nu am avut ce să ascund. Singura mea greșeală e că am ascultat, la un moment dat, sugestia managerului din acel moment al emisiunii Acces Direct, care mi-a cerut să nu fac public faptul că eram în divorț, pe motiv că nu se știe cum va reacționa publicul.

Dacă aș fi făcut-o la momentul în care s-a produs ruptura… relația cu Cristina nu ar mai fi generat nebunia care ne-a ținut luni de zile pe prima pagina a ziarelor, ci ne-ar fi dat dreptul la o viață normală, așa cum am fi meritat”, a dezvăluit Mădălin Ionescu.

Mădălin Ionescu a hotărât recent să se întoarcă în trustul de unde a plecat acum 14 ani. Prezintă, din 26 august, la Antena Stars emisiunea „Viața fără filtru”.

Am întâlnit la Antena Stars o echipă managerială excelentă, cu viziuni comune legate de spectacolul TV. Nici eu nu m-am așteptat să fac acest pas atât de devreme după plecarea de la Metropola, dar am promis că voi reveni pentru un proiect de anvergură”, a declarat Mădălin Ionescu.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton