; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Hunkar cukurova

„Mă numesc Züleyha”: Care este motivul pentru care actrița Vahide Perçin, interpreta lui Hunkar, a ieșit din serial

03 November 2020

Telespectatorii români au văzut la Kanal D primele două sezoane ale producției, însă în Turcia, serialul „Mă numesc Züleyha' continuă cu sezonul 3, iar povestea face în continuare vâlvă. După o scenă șocantă săptămâna trecută, episodul de joi, 5 noiembrie, promite multă dramă! 

 

Atenție, spoilere! Dacă nu vreți să știți ce se întâmplă în serial până nu vin episoadele noi la Kanal D (doar că probabil va mai dura ceva vreme), vă rugăm, nu citiți mai departe!

 

Episodul de joia trecută din „Mă numesc Züleyha', în original „Bir Zamanlar Çukurova', serial al cărui sezon 3 este difuzat acum de postul ATV, a șocat telespectatorii turci și a stârnit agitație în social media: Hunkar (Vahide Perçin), care urma să se căsătorească cu Fekeli, este înjunghiată și omorâtă de Behice! Iar joi acum, pe 5 noiembrie, fanii își vor lua la revedere de la personaj într-un episod de-a dreptul dramatic, în care vor curge multe lacrimi!

 

Iată aici trailerul episodului 71:

 


 

 

Despre dorința actriței Vahide Perçin (55 de ani) de a pleca din serial s-a mai scris și în sezonul trecut, mult înainte ca pandemia de coronavirus să complice filmările și să scurteze sezonul 2 (terminat în Turcia în martie în loc de mai).

 

Atunci, zvonurile din presa tabloidă scriau că Perçin, una dintre actrițele importante din Turcia, cea pe care am văzut-o și în „Suleyman Magnificul', în rolul de maturitate al Sultanei Hurrem, ar fi fost deranjată de decizia producătorilor de a o aduce în distribuție pe Nazan Kesal (51 de ani). Aceasta, și ea actriță respectată, cu o carieră solidă, face în sezonul 3 un personaj care schimbă echilibrul de forțe în poveste. Greu cu două dive pe același platou de filmare, lăsau să se înțeleagă tabloidele.

 

Care este adevăratul motiv pentru care actrița Vahide Perçin, interpreta lui Hunkar, a ieșit din serial

 

Între timp, însă, au început să vină și alte informații. Astfel, televizyongazetesi.com scrie că totuși există alt motiv, mult mai simplu, pentru care Vahide Perçin și-a dorit să iasă din serial: oboseala. Este de notorietate faptul că actorii din serialele turcești muncesc ore nesfârșite pe platouri: cu cât are serialul mai mare succes, cu atât se prelungește efortul tuturor. Că tot am pomenit de „Suleyman Magnificul' mai devreme: Perçin i-a luat locul lui Meryem Uzerli după ce aceasta din urmă a avut, pur și simplu, o cădere nervoasă de la atâta muncă și a fugit de pe platourile serialului înapoi acasă, la Berlin.

 

Pentru „Mă numesc Züleyha', filmările se fac în Adana, în regiunea Çukurova: toată echipa lucrează acolo de la începutul lui august, departe de casă și în condiții de pandemie. Iar Vahide Perçin are un motiv în plus, foarte serios, pentru care trebuie să se protejeze: a avut cancer de sân, descoperit în timpu filmărilor pentru serialul „Feriha' (2011-2012). Lupta cu boala și-a pus atunci amprenta asupra vieții actriței, care a divorțat, în 2013, după 22 de ani căsnicie, de soțul ei, actorul Altan Gördüm (61 de ani). Relația celor doi se pare însă că s-a îmbunătățit considerabil între timp, presa din Turcia scriind la începutul acestui an că foștii soții locuiesc din nou sub același acoperiș. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare