Totul a început în 1980, cu o poveste de dragoste, și s-a încheiat în 2015, cu un premiu Oscar și alte patru nominalizări. Întregul proces ne este relatat de Kip Thorne, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică și consultant științific al peliculei, în cartea sa „Știința din filmul «Interstellar»”, apărută și la noi, la Editura Humanitas.
În 1980, Carl Sagan a avut ideea de a-l combina pe prietenul lui Kip Thorne, la acea vreme un tată care-și creștea singur fiica adolescentă (deși recunoaște că nu se prea pricepea la asta), cu producătoarea Lynda Obst, prospăt divorțată și aflată în plin proces de reconversie profesională. Făcea eforturi să intre în lumea producătorilor de film și abia trei ani mai târziu va reuși ca parte din echipa din spatele peliculei „Flashdance” (1983).
În septembrie 1980, Kip Thorne și Lynda Obst au făcut cunoștință la lansarea serialului „Cosmos”, al prietenului lor comun Carl Sagan. Dragostea a înflorit rapid, dar s-a și ofilit cam la fel. Ceva nu a mers foarte bine (Kip dă vina pe stilul lui vestimentar, cam prăfuit), dar cei doi au rămas buni prieteni și au continuat să se vadă și să discute orice, de la știință la politică și mâncare. Timpul a trecut, fizicianul s-a căsătorit, iar producătoarea și-a pus primele cărămizi trainice în noua sa carieră. Mențineau legătura și se vedeau sporadic.
La una dintre aceste întâlniri, prin 2005, Lynda Obst, care făcuse deja „Contact” (1997) împreună cu Carl Sagan, i-a spus lui Kip Thorne că are o idee de film SF. Povestea urma să includă găuri de vierme, găuri negre și unde gravitaționale, adică exact domeniul pe care-l cerceta și Kip. Dar producătoarea nu voia un simplu SF, ci un film care să aibă încă de la început o bază științifică reală, chiar dacă de la aceasta se vor construi și elemente fantastice, povestea să rămână tot timpul în domeniul ipoteticului și al plauzibilului.
Kip Thorne nu visase niciodată să colaboreze cu Hollywood-ul și nici nu avea vreo idee despre ce implică lucrul la un film. Dar faptul că povestea era plasată exact în domeniul său de expertiză și acela că va putea lucra împreună cu Lynda Obst l-au convins. Habar nu avea că vor urma 10 ani de suișuri și coborâșuri până ca ideea lor să ajungă pe marile ecrane.
Câteva luni au trecut făcând schițe și planuri. Când Lynda Obst a început să spună oamenilor din domeniu despre ideea sa, primul interesat de proiect a fost celebrul regizor Steven Spielberg. Kip Thorne a fost uluit de întorsătura uluitoare de situație și i-a mărturisit Lyndei că, spre rușinea lui, nu văzuse decât un singur film al cineastului, „E.T.”, și acela în copilărie, pentru că nu fusese interesat niciodată de filme. Producătoarea nu a lăsat lucrurile așa și i-a făcut imediat o listă cu tot ceea ce trebuie să vadă înainte de a se întâlni cu Spielberg.
Regizorul le-a luat ideea în serios și, pentru a înțelege mai bine ce urmează să i se întâmple, a început prin a organiza un seminar științific dedicat viitorului film. 14 oameni de știință, astrobiologi, planetologi, fizicieni, cosmologi, psihologi și chiar un expert în politică spațială, vreme de opt ore au stat și au discutat ce se poate și ce nu se poate, ce e veridic și ce nu într-o eventuală aventură spațială a rasei umane. Partea științifică era oarecum aranjată, mai aveau acum nevoie și de o poveste.
Lynda Obst și Steven Spielberg au luat la puricat toți scenariștii pe care-i știau și în final, amândoi s-au oprit asupra lui Jonathan Nolan, care mai făcuse până atunci doar două scenarii, cosemnate împreună cu fratele său Christopher, „The Prestige” și „The Dark Knight”.
Jonathan Nolan a fost entuziasmat, dar a început și el cu câteva luni de studii intensive. A citit vrafuri întregi de cărți de popularizare a științei și l-a bombardat pe Kip Thorne cu întrebări. De ce asta se poate, de ce nu se poate, dacă putem face așa sau nu. Cei doi aveau ore diferite de funcționare, Nolan era activ ziua, pe când Thorne recunoaște că se concentrează cel mai bine seara. Așa că ziua aduna întrebările, noaptea le rumega și-apoi dimineața venea cu răspunsurile. Din când în când, intervenea și Lynda Obst, deși principala ei preocupare în această etapă era să țină treaz interesul casei de producție Paramount Pictures, dar și să o împiedice în același timp să se implice în procesul de creație. În noiembrie 2007, aveau o schiță de poveste de care toți, Steven Spielberg, Jonathan Nolan, Kip Thorne și Lynda Obst, erau mândri.
Și-apoi a venit dezastrul… Gilda scenariștilor de la Hollywood a intrat în grevă și cum cu ghilda nu te pui, Jonathan și-a luat jucăriile și s-a dus acasă. Când greva s-a terminat, scenaristul a avut o problemă de familie care l-a ținut iarăși câteva luni departe de proiect. Când s-a întors Jonathan, Spielberg a intrat într-un conflict cu Paramount și, în ciuda tuturor eforturilor Lyndei, au rămas fără regizor. Puteau considera că filmul lor s-a încheiat aici, pentru că după toate estimările lor filmul urma să fie foarte scump, iar Paramount nu ar fi dat o căruță de bani unui regizor mai puțin cotat.
Prima rază de speranță, a venit după o discuție între Lynda Obst și Emma Thomas, soția lui Christopher Nolan, fratele lui Jonathan. L-ar putea, coopta pe Christopher în proiect, dar trebuie așteptat… Și l-au așteptat pe regizorul care făcuse deja „Inception”, vreme de doi ani.
La sfârșitul lui 2012, aveau din nou un regizor. Christopher Nolan a început prin a reface din nou, pentru a mia oară, draftul scenariului. Toată munca lui Kip Thorne a fost reluată acum cu cel de-al doilea frate Nolan, la fel de curios ca și primul, și scenariul a căpătat o cu totul altă dinamică. În 2013, „Interstellar” a început să vadă lumința de la capătul tunelului și a intrat în preproducție. La premiile Oscar din 2015, filmul a câștigat o statuetă pentru efecte speciale.
Dacă încă nu l-ați văzut, „Interstellar: Călătorind prin univers” este disponibil pe Netflix.
Întreaga poveste a incredibilei geneze a SF-ului „Interstellar” o puteți ciți în cartea lui Kip Thorne, care-a apărut și la noi, la Editura Humanitas, în traducerea lui Walter Fotescu.
Cartea nu este o confesiune a unui novice în ale cinematografiei, ajuns din greșeală pe colinele Hollywood-ului, ci strânge în paginile ei toată știința, mai mult sau mai puțin comprehensivă, din film. Dacă nu ați înțeles ceva, este ocazia perfectă de a căuta răspunsuri.