Jason Priestley şi Luke Perry, care au jucat împreună în legendarul serial „Beverly Hills 90210”, s-au reîntâlnit pe platourile de filmare ale peliculei „Goodnight for Justice”, informează thewrap.com.
Filmul va fi un western produs de Hallmark Channel în care Perry va juca rolul unui tânăr ce devine judecător, după ce a asistat la moartea violentă a părinţilor săi.
Fanele lui Priestley vor fi dezamăgite să afle că nu îl vor vedea pe Jason pe micul ecran pentru că acesta ocupă scaunul regizorului pentru această producţie. Luke Perry este responsabil atât de rolul principal cât şi de povestea care stă în spatele scenariului.
Unul dintre producătorii executivi a declarat pentru thewrap.com că „ Luke este un partener foarte bun, foarte pasionat de acest film, iar Jason aduce o perspectivă savuroasă asupra proiectului.”
Pelicula intră în producţie pe 4 august şi va fi difuzat de Hallmark în 2011.