Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

32792471_10156539684168814_7012760989602938880_o

Lucian Pintilie este omagiat de Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul Național de Teatru

4 October 2018

Desfășurate în aceeași perioadă în acest an, festivalurile Les Films de Cannes à Bucarest (19-28 octombrie) și Festivalul Național de Teatru (19-29 octombrie) îi vor aduce un omagiu lui Lucian Pintilie – realizatorul român care a marcat cu personalitatea și viziunea sa atât teatrul cât și filmul românesc în ultimii 50 de ani.

 Vezi galeria foto >

Les Films de Cannes à Bucarest va organiza o integrală a filmelor lui Lucian Pintilie iar Festivalul Național de Teatru va prezenta înregistrări inedite cu două montări ale regizorului: Rața sălbatică, de Henrik Ibsen, spectacol realizat de Théâtre de la Ville, în 1981 și Flautul fermecat, de Wolfgang Amadeus Mozart, spectacol realizat la Festivalul d’Aix-en-Provence.

Seara de omagiere a lui Lucian Pintilie ca cineast va avea loc sâmbătă, 20 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului. Se așteaptă participarea la eveniment a numeroși oameni de film și de teatru, colaboratori și apropiați ai lui Lucian Pintilie: Victor Rebengiuc, actorul iconic al regizorului, actrițele Mariana Mihuț și Maia Morgenstern, cineaștii Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, producătorii Constantin Popescu și Mihai Stavilă. La seara omagială va fi prezent și Marin Karmitz, cineastul, producătorul și distribuitorul care l-a acompaniat pe Lucian Pintilie la producția filmului Balanța (1992) – lungmetrajul care a marcat reîntoarcerea triumfală a regizorului în cinema și la Cannes, după perioada exilului forțat. Vor fi proiectate Fără titlu, documentarul (început ca un making-of) despre Lucian Pintilie, realizat de Horea Lapteș, care va fi prezent la proiecție, și De ce trag clopotele, Mitică?, film realizat în 1979, dar interzis de regimul comunist și proiectat în țară abia în anul 1990.

„A fost din nou interzis de Ceaușescu: nu-i nimic, dacă e bun, poate să și aștepte – mi-am zis eu – și m-am și dus să fac „Raţa sălbatică' la Paris, la Théâtre de la Ville', povestea regizorul în revista Positif, în 1992.

Seara de omagiere a lui Lucian Pintilie ca realizator de teatru și operă deopotrivă va avea loc sâmbătă, 27 octombrie, la HUB FNT / Arcub Gabroveni, începând cu ora 11:00. După vizionarea înregistrărilor spectacolelor Rața sălbatică și Flautul fermecat, urmate de prezentarea volumului Bricabrac, va avea loc o discuție în amintirea regizorului la care vor participa criticul de cinema Michel Ciment, Marie-France Ionesco, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Dorina Chiriac, Sanda Manu, George Banu, Serge Peyrat, asistentul regizorului timp de 15 ani la Théâtre de la Ville, și alți actori sau colaboratori ai regizorului.

Integrala Lucian Pintilie la Les Films de Cannes à Bucarest va începe vineri, 19 octombrie, cu filmul Balanța, la Cinema Muzeul Țăranului (în prezența lui Marin Karmitz) și va continua la Cinemateca Union cu filmele: Duminică la ora 6 (1965) – duminică, 21 octombrie, Salonul nr. 6 (1978) – luni, 22 octombrie, Terminus Paradis (1997) – marți, 23 octombrie, Reconstituirea (1968) – miercuri, 24 octombrie, Prea târziu (1996) – joi, 25 octombrie, O vară de neuitat (1994) – vineri, 26 octombrie, Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) – sâmbătă, 27 octombrie, După-amiaza unui torționar (2002) și Tertium non datur (2005) – duminică, 28 octombrie. O parte dintre actorii și membrii echipelor de filmare vor fi prezenți la fiecare dintre proiecții și vor intra în dialog cu publicul.

Intrarea la proiecțiile din retrospectivă este liberă, în limita locurilor disponibile.

Omagiul Lucian Pintilie este organizat în parteneriat de către Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul Național de Teatru, în colaborare cu Filmex România și Centrul Național al Cinematografiei, cu sprijinul Fundației 9.

O parte din filme vor fi proiectate și în orașele în care au loc ediții locale Les Films de Cannes.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare