Homepage  / Muzică

Lucian Ionescu și Dima Trofim au câștigat prima ediție „Te cunosc de undeva!”

Lucian Ionescu și Dima Trofim au câștigat prima ediție „Te cunosc de undeva!”

de Redactia Tvmania

Lucian Ionescu și Dima Trofim au ocupat locul întâi în clasament în prima editie a celui de-al zecelea sezon al show-ului "Te cunosc de undeva!". Sâmbătă seară, cei doi s-au transformat în Jennifer Lopez și Pink și au adunat cele mai multe puncte din partea juriului și a colegilor.

te-cunosc-de-undeva-editia-1-2016-1

           

 

Cele zece vedete care concurează în cel de-al zecelea sezon „Te cunosc de undeva!” – Amna, Nico, Adina Răducan, Misha, Dorian Popa, Dima Trofim, Șerban Copoț, Lucian Ionescu, Maria Buză și Pepe – au adus în fața telespectatorilor și a celor patru jurați, Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan, primele personaje oferite lor spre interpretare de ruletă, în show-ul prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Astfel, Dorian Popa s-a transformat în 50 Cent și a fost felicitat nu doar pentru felul în care l-a imitat pe celebrul rapper american, ci și pentru abdomenul său plin de pătrățele, Maria Buză și Pepe, campionii „Te cunosc de undeva!” care, în acest sezon, cântă în duet, i-au imitat  cu mult umor pe Judy Garland și Fred Astaire, pe când MIsha a avut misiunea de a se transforma în soțul ei, Connect-R. De altfel, ea a avut parte și de o surpriză uriașă atunci când pe scenă a apărut soțul pe care-l știa acasă, cu fetița lor, Maya.

Cu mare pofta de distracție a revenit la „Te cunosc de undeva!” Șerban Copoț. Acesta l-a adus pentru prima dată în acest show pe Florin Salam. În prima ediție a sezonului, Amna și-a ascuns fața, căci a avut-o de interpretat pe Sia, Nico a urcat pe scenă în travesti și a cântat precum Stevie Wonder, în timp ce mezina echipei, Adina Răducan (17 ani), câștigătoare a concursului „X Factor”, a interpretat acompaniată de taraful Silvian Voicu cântecul „Mărioară de la Gorj”, transformată în Maria Tănase.

Pentru prima dată în debutul unui nou sezon, câștigători au fost doi concurenți: Dima Trofim și Lucian Ionescu, ambii cu roluri în travesti. Dima a fost vulcanica Pink și a cântat traversând scena suspendat în hamuri, pe când Lucian a imitat-o pe Jennifer Lopez, uimindu-i pe toți cu felul în care a dansat pe întreg parcursul piesei.

https://www.youtube.com/watch?v=HsFHr7z2zD4

https://www.youtube.com/watch?v=OHCC2fjqrbk

Pe scena de la „Te cunosc de undeva!” au urcat sâmbătă seară și Florin Ristei și trupa FreeStay, care, și în acest sezon, vor susține un moment artistic emoționant în deschiderea fiecărei gale. De data aceasta, ei vor avea alături câte un mare artist român care vine la „Te cunosc de undeva!” să interpreteze în duet cu Florin cele mai îndrăgite melodii din repertoriul personal.

Cine va fi prima mare vedetă care va veni alături de Ristei și FreeStay pe scena „Te cunosc de undeva!”, veți descoperi sâmbăta viitoare, de la ora 20.00, în cea de-a doua ediție a emisiunii de la Antena 1.

Transformările celei de-a doua ediții „Te cunosc de undeva”:

https://www.youtube.com/watch?v=9sP80NOV1qw

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton