; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Timothée Chalamet

Luca Guadagnino nu mai e sigur că va face „Call Me By Your Name 2”. Regizorul filmează acum „Bones and All”

05 June 2021

Italianul Luca Guadagnino, al cărui film „Call Me By Your Name' a fost nominalizat la Oscar, este încântat că lucrează din nou cu Timothée Chalamet la „Bones and All', prima sa peliculă americană.

Filmările pentru „Bones and All' tocmai au început, în Ohio. Este pentru prima oară când italianul Luca Guadagnino lucrează în America.

„Bones and All' este adaptarea romanului omonim semnat de Camille DeAngelis, iar din distribuție, fac parte: Timothée Chalamet, Michael Stuhlbarg (ambii au colaborat și în „Call Me By Your Name'), Chloe Sevigny, Francesca Scorsese (care a mai jucat în „We Are Who We Are'), Jessica Harper (cu care Guadagnino a mai lucrat în „Suspiria'), Taylor Russell, Mark Rylance, David Gordon Green.

Prezentat la început ca „un film despre canibali', „Bones and All' are acum un sinopsis dezvăluit de Deadline. Va fi povestea primei iubiri dintre Maren (Taylor Russell), o tânără care învață să supraviețuiască într-o societate marginală, și Lee (Timothée Chalamet), un vagabond. Cei doi se întâlnesc și pornesc într-o odisee pe mai multe mii de kilometri în America lui Ronald Reagan.

„Sunt foarte mândru și fericit să filmez în America. Ultimele luni au fost incredibile pentru mine, am avut ocazia să descopăr o parte magnifică și mai puțin cunoscută din Statele Unite', spune Luca Guadagnino.

În același timp, regizorul e fericit și de reîntâlnirea cu Timothée Chalamet:

„Citind cartea, m-am gândit imediat la Timothée Chalamet pentru acest rol. A fost perfect pentru că atunci eram la Roma și el era tot acolo și am putut să ne vedem în acel an al restricțiilor din cauza pandemiei. Am petrecut puțin timp împreună. Este fantastic și un foarte bun actor de care sunt foarte mândru. Iar personajul din «Bones and All» este ceva nou pentru el'.

 

Ce se întâmplă cu „Call Me By Your Name 2'

De fapt, întâlnirea de la Roma dintre Luca Guadagnino și Timothée Chalamet ar fi trebuit să fie pentru „Call Me By Your Name 2'. Ideea regizorului era ca eroii filmului să se întâlnească la un interval de de câțiva ani și să-și spună poveștile, cam ca în „Boyhood', dar Deadline scrie că Guadagnino a început să „aibă îndoieli' cu privire la acest proiect.

În același timp, acuzațiile de agresiune sexuală aduse la adresa lui Armie Ammer, al doilea protagonist al filmului „Call Me By Your Name', nu ajută deloc la o eventuală continuare. Iar Timothée Chalamet are programul din ce în ce mai încărcat. În afară de „Dune' și „The French Dispatch', care ajung pe ecrane anul acesta, actorul tocmai a fost ales de Paul King pentru rolul Willy Wonka în prequel-ul de la „Charlie și fabrica de ciocolată'.

„Adevărul este că eu sunt în continuare foarte atașat de «Call Me…», dar în momentul acesta sunt concentrat pe un la proiect, «Bones and All». Apoi, sper să fac propriul meu «Scarface» și mai am și alte idei despre filme pe care mi-ar plăcea să le fac în America', a mai declarat Luca Guadagnino.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare