; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Lora

Lora aşteaptă sezonul doi din „Next Star”

30 May 2013

Lora (30 de ani) va continua să apară pe micul ecran şi în a doua serie a emisiunii-concurs „Next Star' de la Antena 1.

Emisiunea „Next Star' de la Antena 1 a ajuns la jumătate şi jurata Lora se declară încântată de micuţii concurenţi ai show-ului de talente: „E absolut fantastic. Am întâlnit copii foarte talentaţi, copii foarte bine educaţi, care m-au fermecat pe loc. Ba mai mult, m-am trezit de foarte multe ori gândindu-mă că mi-ar plăcea foarte mult să avem şi noi un copil. Nu am programat însă nimic în acest sens', spune cântăreaţa, care este căsătorită din iulie anul trecut.

După terminarea emisiunii, blonda nu va intra direct în vacanţa de vară: „Încă de când am intrat în showbiz, am învăţat o lecţie: nu prea există vacanţă pentru cântăreţi vara J. Vara sunt foarte multe concerte, ce-i drept seara, aşa că mai poate fi vorba, uneori, de o după-amiază la piscină, însă nu de o vacanţă în toată regula. Vacanţele la noi sunt în luna ianuarie. De regulă, plecăm imediat după concertele de Revelion şi ne întoarcem exact pe 31', povesteşte Lora.

Lora se declară o persoană foarte stabilă şi nu abandonează micul ecran: „Când încep un proiect, când investesc timp şi sentimente în ceva, îmi place ca el să dureze. Aşa că pe viitor o să continui cu cel de-al doilea sezon al emisiunii «Next Star»'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare