Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Lora a rupt tăcerea despre plecarea sa de la „Next Star”. „Am fost dată afară și am suferit foarte mult”

de Roxana Mirea,

Lora a dezvăluit adevărul despre plecarea sa din juriul Next Star, după mai bine de un deceniu de speculații. Artista a mărturisit că nu a fost o decizie proprie, ci una impusă, iar acest moment a fost extrem de dureros pentru ea. 

Lora, despre plecarea de la „Next Star” 

Lora a fost unul dintre jurații emisiunii Next Star timp de cinci sezoane, încă de la debutul acesteia. Plecarea sa din cadrul acestui proiect, în 2015, a stârnit numeroase speculații, însă abia acum, la mai bine de zece ani distanță, artista a ales să spună adevărul. În cadrul emisiunii Fresh by Unica, Lora a povestit despre momentul în care a fost dată afară din Next Star și despre suferința pe care a trăit-o în urma acestei decizii. 

În decembrie 2015, presa vehicula că Lora ar fi ales să părăsească Antena 1 pentru a se dedica în totalitate muzicii și pentru a-și redefini imaginea, dorindu-și să renunțe la asocierea cu un public de copii. Se spunea că artista își dorea o carieră muzicală mai matură, adresată unui public adolescent și adult. Cu toate acestea, artista a dezvăluit că plecarea ei nu a fost o alegere proprie, așa cum se credea. 

Lora a mărturisit că această plecare a fost extrem de dureroasă pentru ea, mai ales că avea un contract semnat și încă un sezon de dus la bun sfârșit. Artista a lăsat să se înțeleagă că motivul real al plecării sale ar putea avea legătură cu scandalul amoros în care era implicată la acea vreme, în urma divorțului de fostul soț și a noii sale relații cu Ionuț Ghenu, cel cu care s-a căsătorit ulterior. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Eu eram semnată la Antena 1, pentru că eram cu Next Star și aveam șase sezoane semnate, iar după cel de-al cincilea sezon a început tot tărăboiul ăsta. Eram în juriu cu Connect-R și Pepe, care și ei aveau tot felul de chestii pe partea amoroasă: tot felul de bârfe, scandaluri, în fine, nu mai contează… Dar mie când mi s-a întâmplat, eu am fost dată afară. Mi s-a întrerupt contractul. Și am suferit foarte mult. Am suferit foarte, foarte mult. Am simțit în primul rând că e o nedreptate, iar în al doilea rând pentru mine era foarte important să mă vadă mama. Adică eu simțeam că asta este felul meu de a-i aduce bucurie, să mă vadă că sunt bine. Ea urmărea emisiunea și pe mine m-a durut foarte tare că am simțit că sunt dată la o parte. Și deși nu mi s-a spus niciodată că ar fi ăsta motivul, eu așa am simțit. Chiar dacă era semnat că mai trebuia să fie un sezon, nu s-a mai întâmplat și am fost înlocuită”, a declarat Lora în cadrul emisiunii Fresh by Unica

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te