Lora a anunțat, pe 11 iunie, în direct la Pro TV, că a hotărât să se retragă din proiectul „Vorbește lumea” pentru a se ocupa mai mult de cariera și afacerile sale. Acum, artista a lansat melodia „La ușa ta”, alături de „Bere Gratis”. Videoclipul melodiei conține imagini din pelicula „Între chin şi amin”, regizată de Toma Enache.
Lora și Bere Gratis au lansat melodia „La ușa ta”
Lora și „Bere Gratis” lansat melodia „La ușa ta”, pentru care aceștia au făcut și un videoclip. Videoclipul piesei conține imagini din pelicula „Între chin şi amin”, regizată de Toma Enache, o poveste care i-a inspirat pe membrii trupei.
Piesa pe care Lora și „Bere Gratis” au lansat-o este despre drumul pe care cineva îndrăgostit îl parcurge până la persoana iubită.
„La uşa ta”, noul single Bere Gratis, este o piesă despre drumul pe care îl parcurge un om îndrăgostit până la persoana pe care o iubeşte. Indiferent de obstacolele pe care le întâmpină, dragostea trece peste orice. Este nevoie doar să existe şi asta rezolvă tot. În această perioadă pandemică, mulţi oameni au trecut prin acest drum şi la propriu şi la figurat”, spune Mihai Georgescu, vocea trupei, potrivit libertatea.ro.
Mihai Georgescu, despre melodia lansată alături de Lora
Melodia „La uşa ta” este a doua colaborare dintre Lora și Bere Gratis.
„La piesa asta Bogdan Ioan a făcut muzica, iar eu versurile. E a doua colaborare cu Lora, prima a fost pentru «La tine aş vrea să vin», care a pregătit, într-un fel sau altul, simfonicul cu Bere Gratis «Simfonia 20».
Ideea de a folosi secvenţele din producţia lui Toma Enache a fost a mea, pentru că mi-a plăcut foarte mult aşteptarea asta pe care a avut-o personajul feminin din film. E emoţionant, pentru că vezi că totul este o aşteptare. În videoclip, drumul făcut cu maşina reprezintă, de fapt, drumul lui de întoarcere acasă”, a adăugat Mihai Georgescu.
Lora este recunoscătoare pentru că cei de la Bere Gratis s-au gândit la ea pentru că i-a plăcut foarte tare melodia „La uşa ta” încă de la prima audiție.
„M-am îndrăgostit de piesa asta la prima audiţie. Mă bucur foarte tare că atunci când au ascultat-o s-au gândit la mine, cred că mi se potriveşte foarte bine.
Este a doua oară când colaborez cu Bere Gratis, dar de data aceasta pentru o piesă nouă, pentru că prima dată amcolaborat pentru un remake, tot după un hit de-al lor. Sper să o aveţi în playlist. Este o piesă absolut superbă, îţi dă o stare extraordinară, mi-e drag să o ascult şi s-o cânt!”, a declarat artista.